ALT CUVÂNT DE ÎNSOŢIRE
Credeam
că Florentina Loredana Dalian, interesată obsesiv de „cotloanele sufletului”,
exersându-se dezinvolt pe spaţii mici (ca dovadă, palmaresul scriitoricesc) va
ezita să atace genul romanesc, cerând, se ştie, oase tari. Iată că o face
totuşi, deşi cartea de faţă nu e chiar roman (în sens canonic). Şi contemplând declinul
genului epistolar în era internautică, ea, cu timbru confesiv şi înclinaţie
monologală, ne pune în faţa unor scrisori
netrimise (poate că un alt titlu era mai potrivit!), provocând, de fapt,
dialogul cu sine, încercând a recupera parfumul epistolar (ca irepresibilă
dorinţă de comunicare). Şi de comuniune, bineînţeles! Ca deobicei, în prozele
d-nei Dalian sunt examinate „sub lupă” destine frânte, invadate de tristeţe, momente
de derută, destrămarea fiinţei etc., protagoniştii aflând că fericirea „e singura cosmeticală care dă
rezultate”. Şi care se plăteşte cu lacrimi. Scrisorile din acest volum nu
constituie, de fapt, motorul narativ; sunt lungi depoziţii, lucide şi
sentimentale, altoite pe suportul unui scenariu al pribegiei (nomadismul
românaşilor, căutând împlinirea pe alte meleaguri), vădind însă potenţialul prozastic
al autoarei.
Dacă
e să facem niţică teorie va trebui să reamintim că pentru esteticianul şi filosoful
M.M. Bahtin orice întâlnire / înţelegere este dialogică, înzestrând pe celălalt
cu „voce”. Am putea chiar afirma că voinţa
de putere a supraomului lui Nietzsche a devenit azi voinţă de dialog, într-o societate mediatică, suferind mai degrabă
de exces comunicaţional. Dar, ne întrebăm, dialogăm cu adevărat? Îl înţelegem
pe cel de lângă noi?
Dureroasa
întrebare o frământă şi pe Ilinca, profesoară şi translatoare, voiajând spre
Italia, chemată de marea iubire (dr. Mihnea Radian), eroina acestui „roman”.
Prilej pentru autoare de a descrie cursele lui Nae, fauna celor doritoare să-şi
câştige „existenţialitatea” (ar spune Ligia, sau alte „pupeze” interesate de a
agăţa italieni perverşi), purtând stigmatul prostituţiei. Protagonista cărţii,
după o despărţire (brutală) de Sabin Ladaru, speră că pedantul şi
perfecţionistul Mihnea este omul sortit, lepădând „zorzoanele meschinăriei”. Va
cerceta caietele doctorului
(conţinând scrisori neexpediate) şi va încerca să afle „rolul” enigmaticei
Lăcrămioara. Îndoiala se insinuează, emoţiile, incertitudinile şi chiar
certurile fisurează „cuplul”, provocând finalmente înstrăinarea.
Nu
e cazul de a dezvălui textura epică. Analiza psihologică este, neîndoielnic,
punctul forte al scriitoarei (inginer de profesie), străină însă de
sofisticatele inginerii textuale. Bună observatoare, cum spuneam altădată, ea
coboară în cotidian, ia pulsul vieţii, interesată de gestul mărunt,
insignifiant. Cu urechea ciulită vădeşte o remarcabilă stăpânire a limbajelor;
oralitatea e seducătoare, decupajele epice sunt colorate sentimental,
cutreierate de un frison nostalgic şi asortate cu un binevenit pigment ironic
(şi chiar autoironic). Iată, aşadar, premisele unei cariere de succes în tagma
scriitoricească. „Expertiza” noastră, negreşit prietenoasă, mizează pe
ascensiunea d-nei Dalian, capabilă, sunt convins, de mari surprize...
ADRIAN
DINU RACHIERU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu