Florentina Loredana Dalian

marți, 26 februarie 2013

Costache Ioanid - Am căutat iubirea



Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă,
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întîlnit durerea. Dar cerul nicăieri.

Am căutat iubirea ca patrie voioasă,
ca pe-un pamînt edenic de pace troienit,
sa spun odata clipei: “Ramîi, esti prea frumoasa!”
Şi-am străbătut pamîntul, dar pace n-am găsit.

Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Şi-am vrut sa-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, caci n-am gasit nimic.

Am căutat zadarnic. Dar într-o primavară,
am întîlnit în cale deodata un drumeţ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povara,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.

Trecea pe-o cărăruie întîmpinînd batjocuri,
lasînd sa-i rupă cîinii din haină cîte-un fald.
Urca pe colţi de stîncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sînge cald.

Şi totusi în privire avea un cer de taină
cum n-am vazut în lume în ochii nimanui.
Si-am vrut să-i smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
caci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă
sa aflu ce comoară în sarcină a strîns.
Dar am simţit că viaţa ca de-un prăpăd se curmă,
cînd am privit prin zdrenţe cutremurat de plîns.

Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sarmanei Lui făpturi.

-Dar unde duci straine povara Ta ciudată,
povara de osîndă sub care-atît Te-apleci?
am întrebat, drumeţul. Si El mi-a spus în şoaptă:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci…

-Dar tu, vorbi străinul, urcînd încet privirea,
dar tu pe cine cauţi înnourat si crunt?
-Eu… am şoptit în silă, eu… căutam iubirea…
-Iubirea? … fu răspunsul strainului. Eu sunt…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu