De la inimă la inimă

Spectacol caritabil pentru Alexandra Daniela Aron, Slobozia, 07 februarie 2013

Pe inimă mai apare un rid… atâtea riduri pe inimă… această senzaţie mă încearcă ori de câte ori mă intersectez cu marile tristeţi ale lumii. Una dintre cele mai mari mi se pare aceea ca un tânăr să fie bolnav grav, să nu-şi poată trăi din plin anii frumoşi ai nestematei care este tinereţea. Este şi cazul Alexandrei Aron din Slobozia, absolventă a Facultăţii de Limbi Străine (specializarea poloneză), care se luptă de patru ani cu o boală grea.

Alexandra si mama sa

Faptul că Alexandra nu este singură în lupta sa, e un fapt dovedit şi anterior, ea fiind ajutată de multă lume să-şi poată face operaţiile, să aibă curaj şi încredere, să nu-şi piardă credinţa. Aseara, însă, Alexandra a putut vedea cât de mulţi susţinători are, sala Galax a Casei Municipale de Cultură fiind aproape plină. Şi mai ales a putut, aşa cum a mărturisit la microfon, să se elibereze de mulţumiri. Paradoxal, nu? Cum să te eliberezi de mulţumirile pe care le ţineai în tine? Cine a fost atent la ceea ce a spus Alexandra a înţeles că, de fapt, ea era copleşită de atât ajutor cât i s-a dat şi avea senzaţia că nu mulţumise destul. A fost bucuroasă că a putut s-o facă în faţa publicului numeros. După ce “cortina a căzut”, luminile s-au stins şi spectatorii au plecat, am discutat puţin cu Alexandra şi cu mama ei care o însoţea. Alexandra era atât de recunoscătoare pentru tot ce s-a întâmplat acolo, în special pentru că văzuse şi ascultase cântând Corala “Sf. Mare Mucenic Mina”, precum şi Corala Catedralei Episcopale din care făcuse parte cândva, încât mi-a spus că, la momentele acelea, a plâns. Mama ei şi-a afirmat credinţa că numai Dumnezeu o întăreşte, că nu se aşteptau ca ea să poată fi în sală la scurtă vreme după operaţie. Ambele erau recunoscătoare tuturor celor care făcuseră parte din spectacol, dar şi publicului care a venit acolo întru susţinerea ei, nu doar morală, ci şi financiară.

Spectacolul a fost organizat de Asociaţia “Din inimă pentru aproapele” a Protopopiatului Slobozia, cu binecuvântarea P.S. Părinte Episcop Vincenţiu, cu sprijinul Primăriei Slobozia care a pus la dispoziţie sala de spectacol, al doamnei Doina Roşca – Director al Centrului Cultural “Ionel Perlea”, al ziarului “Observator”, şi cu implicarea entuziaştilor elevi din Consiliul Judeţean al Tinerilor. Tuturor felicitări şi urări de continuare în aceste faceri de bine. Din ce în ce mai des în comunitatea noastră se întâmplă lucruri frumoase, care ne aduc aminte că suntem oameni, creştini, şi că nu putem trăi altfel decât în comuniune, ajutându-ne unii pe alţii. Un gând bun tuturor ialomiţenilor prezenţi la eveniment, inclusiv domnului Preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa, care pentru mine (şi nu numai) nu este important atât ca Preşedinte, cât mai ales ca om de cultură. Această combinaţie de “doi într-unul” e destul de rară, iar noi ne bucurăm că avem un astfel de conducător local.

Spre deosebire de alte dăţi, ieri am văzut spectacolul din culise. Şi m-am uitat mai mult către public decât spre artişti. Da, eu am fost prezentatorul. O postură inedită pentru mine (doar p-asta n-o făcusem), în care am ajuns pe negândite şi pe nepregătite, despre care am aflat abia cu câteva ore înainte. Dar care m-a bucurat şi sper că, la rândul meu, nu am dezamăgit.

Momentul cel mai înălţător, din punctul meu de vedere, a fost interpretarea Coralei “Sf. Mare Mucenic Mina”. Care, şi din culise, se aude la fel de bine. Recunosc, am trişat. Nu m-am îndurat să plec în culise; profitând de faptul că eram mascată de un ecran de prezentare, am stat în spatele lui, pentru a fi cât mai aproape. M-am bucurat, ca de fiecare dată, să-i aud cântând. De data aceasta, o dată în plus, pentru cele două melodii în primă audiţie. Reacţia publicului a fost pe măsură, aplauzele entuziaste, parcă mai mult ca oricând. Corala a deschis mini-concertul cu melodia “Metanie” (versuri: Radu Gyr, muzica: Tudor Gheorghe), melodie care a fost dedicată Alexandrei.

Corala Sf. M. M. Mina - dirijor Pr. Catalin Stanciu

Tenor - arhid. Nicusor Silviu Dascalu care a impresionat publicul
cu vocea si interpretarea deosebite

Spectacolul a fost deschis de Corala Catedralei Episcopale, dirijor Inv. Emil Mihai. Doamna bibliotecar Ecaterina Florea a recitat “Noi, lacomii” de Adrian Păunescu. Alexandra şi-a rostit vorbele, mulţumirile şi speranţele. Publicul i-a fost aproape şi cu mulţime de aplauze. Violonistul Ionuţ Bolozan, acompaniat de sora sa, pianista Iuliana Bolozan, ne-au încântat, de asemenea.

Violonist Ionut Bolozan

Eu am evocat momentele în care am întâlnit-o pe Alexandra şi am simţit nevoia să îi dedic un moment poetic, o creaţie proprie, intitulată “Asediul cuvintelor”, având în vedere că ea este un mânuitor de cuvinte. Am recitat pe minunatele acorduri de chitară ale compozitorului/ interpretului Chris Spheeris. O muzică ce îţi atinge sufletul şi am simţit că şi spectatorii au rezonat cu ea.

Au urmat elevi ai Colegiului Naţional “Mihai Viteazul”: Alina Matache, Larisa, Niţă, Ştefania, Răzvan şi Ionuţ Costea, precum şi School Band Project, tineri zbuciumaţi, care au mărit entuziasmul publicului, chiar dacă unii dintre ei nu se mai află la vârsta rockului.

P.C.Pr. Protopop Dumitru Draghici - Presedintele
Asociatiei `Din inima pentru aproapele`

Spectacolul a fost încheiat de P.C. Pr. Protopop Dumitru Drăghici, Preşedintele Asociaţiei “Din inimă, pentru aproapele”, care a mulţumit tuturor celor implicaţi şi, în mod deosebit, Alexandrei, pentru lecţia de viaţă pe care ne-a transmis-o tuturor.

Mulţumesc şi eu Părintelui Protopop Dumitru Drăghici, Părintelui Secretar (şi dirijor) Cătălin Stanciu, pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, pentru onoarea deosebită pe care mi-au făcut-o, aceea de a lucra împreună, în mare viteză şi cu eficienţă maximă (sperăm), publicului care mi-a tolerat ezitările şi tuturor celor care au pus umărul, banul, dar mai ales sufletul la împlinirea dezideratelor acestui minunat Spectacol. Noi sperăm să oferim publicului ialomiţean şi alte asemenea momente deosebite, chiar mai speciale, însă ne dorim ca ocaziile să fie dintre cele fericite, dintre cele care pun balsam, nu riduri pe inimă. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 08 februarie 2013

Din pacate, va trebui sa spun si ce NU mi-a placut la acest spectacol (altfel, n-as fi eu). Reprezentantii televiziunii locale Antena 1 au gasit de cuviinta sa vare microfonul sub nasul Alexandrei exact atunci cand eu incepusem sa vorbesc, pe scena, despre ea, despre calitatile sale, despre cum am cunoscut-o. Imi propusesem sa am un dialog cu Alexandra, dar am fost nevoita sa vorbesc singura. Nici macar nu sunt sigura ca ea a inteles ca poezia pe care am recitat-o ii era dedicata. Nu am facut scoala de televiziune, dar mi-a ajutat Domnul sa am scoala bunului simt. Iar bunul meu simt spune ca nu se iau interviuri in timpul unei actiuni culturale, deranjand spectacolul, spectatorii si pe `fraierii` care isi consuma energia pe scena. Pentru aceasta, exista momentele dinaintea si de dupa spectacol. Am avut tendinta sa opresc spectacolul si sa il reiau numai dupa ce `zelosii` Antenei ar fi terminat. Ori s-o arunc pe `madmoiselle microfon` direct pe geam, cu tot cu microfon dupa ea. Daca n-am facut-o, e numai pentru ca nu era spectacolul organizat de mine, ca era numele Protoieriei in joc si ca, probabil, s-ar fi suparat Parintele. Pana cand vom mai tolera incompetenta si nesimtirea, motivand ca suntem oameni civilizati si buni crestini? Daca suntem crestini, nu inseamna ca trebuie sa fim niste mormoloci, lipsiti de personalitate si zvac, sa le permitem nesimtitilor sa ni se urce in cap. Eu una am de gand sa ma scutur de ei ca de capuse. Fara suparare! Desigur, mai exista posibilitatea ca ei sa se corecteze, sa invete ca anumite lucruri nu se fac sau se fac numai intr-un anume fel, si atunci, ramanem buni prieteni. 

Fotografii: Mirela Cristina Urse, Cristian Shuca

Multumiri!

Despre eveniment, si aici:  Protopopiatul Slobozia
Corala Protopopiatului

ACTUALIZARE 04.06.2014

Pe 2 iunie 2014, Alexandra a plecat la Domnul. Dumnezeu s-o odihnească şi să dea putere părinţilor săi mult încercaţi! Îmi va rămâne în amintire ca un model de luptătoare, în ciuda fragilităţii, de speranţă şi de credinţă.