Constanţa,
13 aprilie 2013
A fost o vreme
când acest club se afla numai în capul meu şi al altor două prietene din
Constanţa: Elia şi Simona. Pe la anul 2007, îl cicăleam
pe Dan
să facă ceva, să se mişte în plan cultural, să înfiinţeze, să… El ne
explica, cu argumentele logice pe care le are totdeauna masculul (gânditor şi
raţional prin definiţie) cât de greu este, câte greutăţi ar întâpina, câţi bani
ar costa, etc. Pe noi nu ne interesau argumentele logice. Împlinirea unui vis e
dincolo de orice logică, de orice raţiuni. Vrei sau nu vrei! Crezi sau nu crezi
că se va împlini. Eu am crezut. Am aprins scânteia, apoi am fugit spre alte
vise. Când am simţit că visul se află pe mâini bune, cu şanse maxime de a se
transforma în realitate, am dispărut oarecum. În orice caz, spre deosebire de
prietenele mele, care n-au mai apărut demult pe la CUC, eu măcar mai merg din
când în când, pe la lansări, pe la întâlniri cu publicul (am fost la Academia Navală,
la Azilul pentru persoane vârstnice şi, uneori, destul de rar, la întâlnirile
de la Cercul Militar). Istoria va consemna alţi făptuitori (aşa cum e şi
normal), istoria consemnează pe cei care fac, nu pe cei care visează. Sunt nume
ale căror purtători chiar s-au străduit, chiar au ajutat, chiar au făcut ceva
pentru Clubul Umoriştilor Constănţeni, prescurtat CUC: În primul rând Dan
Norea, cel care, odată „implementat” de cele trei graţii(oase), a luat
în serios problema şi a acţionat pentru materializarea ei, apoi marele umorist Ananie
Gagniuc, Preşedintele de onoare, Ion Tiţa Călin (vicepreşedinte), Petru
Brumă (secretar), Ion Diviza (cu încurajările), de
peste Prut şi alţii. Şi, nu în ultimul rând, domnul George Corbu –
Preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România (UER), care a încurajat
înfiinţarea clubului şi a ajutat la integrarea lui în structurile „de la
centru”. Dar pentru mine, important rămâne faptul că atât de mulţi au aderat la
o idee, născută în glumă, dar una serioasă, la o terasă pe malul mării, că, de
atunci şi până acum, numărul membrilor a crescut, CUC-ul şi-a aflat un loc
meritat în rândul cenaclurilor umoristice, a ieşit în lume, a tipărit cărţi,
are participări la festivaluri, etc. Omenirea nu duce lipsă de organizaţii şi
organizatori, ci de oameni care să creadă că SE POATE. Îmi place să fiu unul
dintre aceştia (dar de la Dumnezeu, putere de la îngerul păzitor? Cert e că
simt o forţă şi o energie greu de învins, când vine vorba de arpins scântei).
Dar şi mai mult îmi place să îi conving şi pe alţii, să le dau curaj. Am
observat că, în general, oamenii se tem. De eşecuri, de deziluzii, de „ce-o să
spună lumea”. Eu nu mai am astfel de temeri, mi-am luat raţia de eşecuri şi
deziluzii, ce-ar mai conta unul în plus? Pentru mine, e importantă reuşita,
atunci când este. În rest, nu mă interesează nici gloria, nici istoria… Îmi
place, în schimb, să-mi văd „copiii” (culturali) ajunşi mari, fie şi crescuţi
de alţii şi mă bucur de fiecare succes al lor.
Sâmbătă, 13
aprilie 2013, Clubul Umoriştilor Constănţeni a lansat cel de al doilea Volum al
Caietelor, o selecţie de texte umoristice ale câtorva dintre membrii: Traian Brătianu, Petru Brumă,
Florentina-Loredana Dalian, Ispas Feţeanu, Ananie Gagniuc, Sanda Ghinea,
Constantin Iordan, Liviu Kaiter, Aurel Lăzăroiu, Dumitru Mihăilescu, Leonte
Năstase, Dan Norea, Ion Roşioru, Ana Ruse, Ion Ruse, Luminiţa Scarlat, Ion Tiţa
- Călin, Ionuţ - Daniel Ţucă, Mioara Vineş, Roland - Florin Voinescu. Proză, poezie, epigramă şi caricaturile
maestrului Leonte Năstase care a realizat şi coperta.
Evenimentul s-a
desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor (care sindicate? aşa scrie pe ea)
din Constanţa. Şi de data aceasta, organizarea a fost exemplară, dovadă că pe
acolo îşi fac veacul mulţi foşti militari de marină. (La un moment dat, căutând
pe cineva, am întrebat: „Unde este domnul comandor?” Trei voci au sărit
deodată: „Care din ei?”).
Evenimentul
a fost onorat de prezenţa distinsului
Preşedinte al Uniunii Epigramiştilor din România (UER) – epigramistul bucureştean
George Corbu, care, deşi la o
vârstă înaintată, deşi solicitat în foarte multe locuri, nu a putut refuza
invitaţia colegilor constănţeni, după cum a afirmat. Pentru mine, George Corbu
este mai mult decât epigramist, decât preşedinte al unei uniuni de creaţie;
domnia sa este primul „critic” care mi-a încurajat demersurile într-ale umorului,
pe vremea când nici eu nu credeam în ceea ce scriu sau că ceea ce scriu ar
putea interesa pe cineva. După un premiu I în 2007, la Râmnicu Vâlcea
(Festivalul-concurs de satiră şi umor „Anton Pann”), unde George Corbu era
Preşedintele juriului, mi-a adresat felicitări şi îndemnul de a continua pe
acest drum. Cât de mult a contat! Scânteia, cum spuneam… Dacă azi continui să
mai scriu proză umoristică (atunci când am ceva inspiraţie), se întâmplă şi
pentru că în drumul meu s-a „petrecut” cândva acest om minunat. O prezenţă
distinsă, de cavaler al vremurilor de altă dată, o companie mereu plăcută
pentru mine. Când se întâmplă, rar, să ne vedem pe la festivaluri, ne căutăm
reciproc şi încercăm să ne petrecem ceva timp împreună. Zică cine, ce-o vrea. Afinităţile
elective1)… . În rest, vorba unui alt cavaler al vremurilor
apuse, tot epigramist, tot George,
Petrone (din Iaşi), care, tot
la Vâlcea, mă complimenta de zor (am un succes teribil la categoria peste 70…
de ani, nu de Kilograme): „Distinsă Doamnă, eu îmi permit luxul să vă fac
complimente, întrucât sunt prea bătrân ca să mai pot fi suspectat de vreun
interes”). Cum spuneam, pe domnul Corbu îl caut, deşi uneori îl ratez la
milimetru. Cum a fost în trenul care mă ducea la Herculane, în care se aflau şi
epigramiştii care mergeau la Caransebeş (în vara lui 2011). Am luat trenul la
colindat din dorinţa de a-l vedea câteva clipe pe domnul Corbu, m-am îmbrăţişat
şi sărutat cu ceilalţi epigramişti, dar tocmai pe dumnealui nu l-am văzut. Prilej
pentru domnia sa să-i spună, cu umor-i fin, colegei sale de banchetă – doamna Elis Râpeanu – când, în sfârşit
m-am dumirit şi m-am întors să-l salut: „Dragă colega, nimic nu-i mai dureros
pentru un bărbat, decât atunci când o femeie îl declară mort, deşi el se află
încă în viaţă”.
Revin
la lansare. Au ţinut scurte discursuri: Dan Norea – Preşedintele Executiv al
CUC, scriitorul Ovidiu Dunăreanu,
doamna Camelia Vlad, dl. Daraban – de la Camera de Comerţ
şi Industrie Constanţa, Ananie Gagniuc – Preşedintele Onorific al CUC, dl.
George Corbu – Preşedintele UER şi ziaristul Ion Tiţa Călin – Vicepreşedintele CUC.
Ananie Gagniuc şi Petru Brumă (Secretar CUC) au susţinut momentul prezentării,
cu umor, al autorilor incluşi în volum, cărora li s-a oferit şi câte-o… Bulă
Prezidenţială, un fel de diplomă întru marcarea momentului.
La decizia domnului
Corbu, au fost admişi în UER şi 3 membrii neepigramişti, dar umorişti, printre
care m-am aflat şi eu. Întrucât mă informase Dan Norea cu o zi înainte, am avut
timp să-mi storc cei doi neuroni rămaşi pentru a scoate un catren pe care l-am
dedicat domnilor Dan Norea (Preşedinte CUC) şi George Corbu (Preşedinte UER),
cu ocazia admiterii mele în UER:
Din CUC în CORB
Întrucât din CUC m-ai luat
Şi-n UER m-ai avansat,
Eu la CORB acum mă duc
Şi te las iar singur CUC.
Să nu uităm de cei fără de care
apariţia volumului nu ar fi fost posibilă, acei oameni adeseori rămaşi în
umbră, pe nedrept, dar care sunt cavaleri ai culturii prin faptul că
sponsorizează astfel de evenimente. Caietele CUC volumul II au văzut lumina
tiparului datorită domnului Nicolae
Duşu – Manager CECO. Au mai contribuit financiar la buna desfăşurare a
evenimentului domnii Gheorghe Ciurea
(COMAT Constanţa) şi Cristi Năstase
– coordonator CORA. Felicitări şi mulţumiri! De asemenea, domnului Gheorghe Ungureanu – Directorul
Casei de Cultură Constanţa. Aplauze pentru editura
„Dobrogea” care a reuşit tipărirea cărţii la standarde înalte.
După
momentul oficial, ne-am retras în holul Hotelului Militar unde s-au mai
discutat probleme mai noi sau mai vechi ale sectorului cultural, în speţă
umoristic.
Felicitări tuturor: organizatori,
truditori, autori, sponsori, etc. pentru reuşita evenimentului. Mulţumiri
speciale şi presei care a prezentat în multe ziare constănţene evenimentul,
atât înainte cât şi după. Câteva linkuri, mai jos.
Slobozia, 15 aprilie
2013
1) Titlul
romanului lui Goethe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu