Florentina Loredana Dalian

joi, 31 octombrie 2013

PREMIILE CONCURSULUI LITERAR INTERNAŢIONAL „VISUL” Ediţia a VIII-a , 2013


Editoarea Ileana Lucia Floran, din Orăştie, se ocupă anual de organizarea concursului literar "Visul". Păcat că nu există şi fonduri pentru organizarea unui festival!
Lista cu premianţii mai jos (sursa: ILF):



TROFEUL „VISUL” 2013

George Bădărău, Iaşi, România

Secţiunea „POEZIE

PREMIUL I

Florentina Loredana Dalian, Slobozia, România




Cristian Meleşteu, Piteşti, România

PREMIUL II

Corneliu Bârleanu, Iaşi, România

Luca Cipolla, Milano, Italia

PREMIUL III

Simion Cozmescu, Călan, România

Nicholas Dinu, Buford, U.S.A.

Mihaela Oancea, Bucureşti, România
         
Doina Strulea, Crîuleni , Republica Moldova

MENŢIUNE

Violeta Lucia Câmpulungeanu, Predeal, România

Tania Nicolescu, Tulcea, România

Emina Tasiu, Neckenmarkt, Austria

PREMIUL SPECIAL AL EDITURII „EMMA”

Georgia Miculescu, Caransebeş, România

Adrian-Nicolae Popescu, Rădăuţi, România

 Ştefan Cătălin Topliceanu, Vaslui, România

 Georgi Cristu, Galaţi, România

PREMIUL REVISTEI „VISUL”

Vitalie Jereghi, Cojuşna, Raionul Străşeni, Rep.Moldova

PREMIUL REVISTEI „DĂRUIRI LITERARE”

Smaranda Livescu, Lilburn/Atlanta, U.S.A.

Steliana Cristina Voicu, Ploieşti, România

SECŢIUNEA „VOLUME PUBLICATE”

POEZIE

Premiul I
Constantin Rupa, Bucolicele,  Ed.TIM, Reşiţa, 2012

Premiul I – poezie pentru copii
          Georgeta Muscă-Oană, Soarele copilăriei, Ed.Nelinişti Metafizice, Constanţa, 2013

Premiul I – haiku
Maria Tirenescu, Amprente, Ed.PIM, Iaşi, 2013
Premiul II
          Llelu Vălăreanu (Sârbu), Frigul însingurării, Ed.Lindenfeld, Bucureşti, 2013
Premiul III
          Vasile Popovici, Materia respinsă, Ed.PIM, Iaşi, 2013
Menţiune
          Lucica Sava, Oglinda umbrei, Ed.Armonii culturale, Adjund, 2012

Premiul Editurii Emma
          Nicoleta Milea, Trandafirul Albastru, Ed.Semne, Bucureşti, 2013

ROMAN

Premiul I
          Sorin Coadă, Şarpele de aramă, Ed.Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2013
Premiul II
          Emil Bucureşteanu, Proprietatea e sfântă, Ed.Junimea, Iaşi

Premiul III
          Adrian Novac, Eu, Seinfeld şi tumoarea

PROZĂ SCURTĂ

Premiul I
          Tania Nicolescu, Pagini arse, Ed.Ex Ponto, Constanţa, 2013

Premiul II
          Emil Bucureşteanu, Sărutul, Ed.Universitas XXI, 2012

Premiul III
          Florin Giurcă, Moş Crăciun m-a surprins întotdeauna, Ed.Terra, 2012

ESEU

Premiul I
          Maria Cozma, Vasile Popovici, Sfidează timpul!, Ed.PIM, Iaşi, 2013

CARTE ŞTIINŢIFICĂ

Premiul I

          George Bădărău, Realism românesc, Ed.Alfa, Iaşi, 2012


Poezii în concurs: 






Felicitări doamnei Floran şi premianţilor!

Vals, maître!

       
      În vremea aceea, pe când Artistul mă plăsmuia, un dirijor îşi acorda bagheta la marile simfonii ale lumii.
       Intru, iau loc, salut o cunoştinţă. Doamna se ridică de pe rândul din spate şi se aşază lângă mine. Când îi aprind lumina roşie, îşi explică gestul: “N-am vrut să vă las singură.” Mă trezesc vorbind: “Dar eu n-am nicio problemă cu singurătatea. Convieţuim în bună înţelegere, ca într-o căsnicie de convenienţă. Şi chiar îmi place singurătatea mea. O îmblânzesc zilnic, o pun să facă frumos, îi dau cuburi de zahăr”. Regizorul, din spate, se trezeşte şi el vorbind: “Asta sună chiar tragic!” Ureche de artist! Nu pot să-i sufăr pe artişti, cum se pricep să pună degetul pe rană! Îl contrazic, îi spun că mie-mi sună chiar bine. Tace. Dar ştim amândoi că are dreptate. N-ar mai avea! Dar şi eu am. De parcă singurătatea ar putea fi substituită oricum şi de către oricine. Singurătatea cuiva e un templu în care se intră în genunchi. Sau o fortăreaţă care se ia cu asalt. Dar pentru asta îţi trebuie arsenal
       Conversez de complezenţă cu doamna retrasă pe locul său, să înţeleagă că i-am apreciat gestul, dar n-am ce face cu el. “Cucoană – i-aş spune – eu nu-mi umplu singurătatea cu dumneata! Eu nu-mi umplu cu dumneata nimic!” Şi-apoi, către tot poporul, să se ştie: locul meu de pe partea cu inima e ocupat, ocupat, ocupat!!! Şi să se mai ştie că eu trăiesc într-un Vals!
       Se cântă. Se ascultă. Se iubeşte. Valsul acela, picat neanunţat între noi, ca o ploaie peste setea pământului neroditor, aducând cu el o grădină de trandafiri… Ba nu! De lăcrămioare. Ştiu că-i toamnă. Dar aşa mi se-ntâmplă mie uneori, să mi se facă primăvară. Vinovatul eşti tu! Aşa că te-am luat cu mine într-un vals. Mai scapă, de poţi!
       Vals, maître!


Slobozia, 30 octombrie 2013




video





vineri, 25 octombrie 2013

Mâinile-au scris






Mi-am luat, într-o seară, fericirea la rost;
nu ştiu câte ore pe ceas să fi fost.
Mi se-arătase, timid, în noapte,
cu parfum de smirnă şi de vise răscoapte.
Luna bătea în cer, ca în piept
inima mea, atunci când aştept.
M-aş fi urcat pân’ la tine pe-o scară,
te-aş fi luat într-un sac să te duc pân’ la moară,
să mi te macin, să mi te fac pâine,
să am din tine şi-n ziua de mâine.
Stele erau, nu erau, nu mai ştiu;
se-ntâmplă să fie uneori prea târziu.
Pe cer, neagră, noaptea se lăfăia,
bătea un soare în inima mea.

Mi-am luat, într-o seară, fericirea la rost;
nu ştiu câte stele pe cer să fi fost.
S-a dus precum toamna cocorii se duc,
să doarmă o ţâră; eu – singură-cuc.
Îmi bate luna c-o rază în piept,
sunt încă acolo şi încă aştept.
De tine mi-e dor cel mai mult când te văd,
şi-mi e viforniţă, şi-mi este prăpăd!
Te-aş fi pupat oleacă pe ochi,
d-am zis că din asta ai s-te deochi.
Aşa că obrajii pe buze ţi-am prins.
(N-am scris eu asta, mâinile-au scris!)




Mai jos, poezia în interpretarea autoarei, pe muzică de chitară (Armik - Cartas de amor)





Şi fără muzică...


video


duminică, 20 octombrie 2013

Lumea tăcerii


Festivalul de pantomimă şi teatru mimat „Gest şi imagine”, Slobozia, 19 octombrie 2013




„Cuvintele pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte de tăcere:
Adânc in mine, mai adânc m-am dus,
Acolo, unde orice vorbă piere.
De-acolo, din limanul necuprins,
Din lumea fără mal a nerostirii,
Pe treptele tăcerii s-au prelins
Din ascunziş, luminile iubirii.”
(Zorica Laţcu)


         M-am întrebat adeseori cum arată lumea fără sunet. Să nu poţi asculta o melodie sublimă, să nu-ţi auzi copilul gângurind, strigând mamă sau tată, pe cel drag mărturisindu-ţi „te iubesc”, un tril de mierlă, foşnetul frunzelor toamna, aplauzele care-ţi sunt adresate, ropotul ploii... Pentru noi, cei care auzim, această lume pare că nu există. Şi totuşi, există o lume a tăcerii, dincolo de vorbele rostite, dincolo de zgomotul atât de inutil uneori. Este lumea celor care nu aud. Ei îşi spun simplu: surzi. Dar nu întotdeauna surzii sunt ei. Adeseori noi, auzitorii (cum ne numesc) suntem mai surzi decât surzii: la mesajul Mântuitorului, la mesajul inimilor, al tăcerilor...
         Graţie recomandării date de doamna Creola Buzu, am fost contactată de doamna Carla Alexandru, Director Executiv al Filialei Ialomiţa a Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România (ANSR), pentru a face parte din juriul Festivalului-concurs de pantomimă şi teatru mimat „Gest şi imagine”, desfăşurat la Slobozia, în data de 19 octombrie 2013, sub egida ANSR şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Ialomiţa şi al firmelor Transmim şi Constrif din Slobozia. Dacă experienţa mea privind teatrul (exceptând-o pe cea de spectator) se referă la vreo trei piese pe care le-am scris şi au fost premiate, experienţa cu surzii se raportează la două întâmplări.
Prima, din copilărie, când, pentru o vreme, am locuit în aceeaşi curte cu o femeie surdo-mută. Nu ştiu nici acum când şi cum am început să comunic cu tanti Leana, femeia de la pangarul bisericii, dar îmi amintesc bine că întotdeauna înţelegeam ce îmi spunea şi, la rândul ei, pricepea de la mine. I-am reţinut chipul, căldura şi mai ales gestul pe care îl făcea când îmi „spunea” că sunt frumoasă. Ea nu era. Acum nu mai are nevoie nici de frumuseţe (aceasta în sens limitat, fizic), nici de cuvinte. Se află în lumea de dincolo de tăcere. Tanti Leana m-a învăţat pentru prima dată că omul nu are nevoie neapărat de cuvinte pentru a exprima lucrurile esenţiale din viaţa unui om: emoţii, trăiri, sentimente, mai cu seamă pe cel mai sublim dintre ele - sentimentul iubirii.
Cea de a doua experienţă e de dată mai recentă şi m-a învăţat că nu doar emoţii şi sentimente se pot transmite fără „sonor”, ci şi informaţii. Eram invitată la un festival literar la Galaţi şi trebuia să ajung la o anumită instituţie. Neştiind drumurile pe-acolo, am oprit maşina şi am coborât să întreb. Trei persoane diferite mi-au dat indicaţii eronate, trimiţându-mă în bălării, nicidecum unde aveam nevoie. Înainte de a face apel la gestul de urgenţă „sună un prieten” (adică pe organizator), am zis să-mi mai încerc norocul o dată. M-am îndreptat către un grup de trei persoane şi abia după ce am pus întrebarea am realizat că erau surde. Nu ştiu cum m-au înţeles, nu ştiu cum mi-au explicat (prin gesturi, fireşte), dar ştiu cu siguranţă că, în urma indicaţiilor date de ei, am găsit din prima instituţia căutată. Orice alt comentariu e de prisos.
Aceste două experienţe m-au impresionat în mod deosebit, iar atunci când am auzit despre ce şi cine este vorba, am acceptat pe loc invitaţia şi bine am făcut. Festivalul la care am luat parte în calitate de jurat mi-a întărit şi mai mult convingerea că adeseori ne împiedicăm de cuvinte şi că gesturile şi mimica (ridicate la rang de artă, în cazul de faţă), grăiesc suficient.
Actorii – buni şi foarte buni – din Craiova, Bucureşti, Harghita, Slatina, Braşov şi Ialomiţa, au demonstrat în cele patru secţiuni ale concursului (pantomimă individual, perechi şi grup şi teatru mimat) că în spatele reprezentaţiei lor stă mult talent, studiu şi muncă asiduă. M-am simţit frustrată că a trebuit să notez şi să departajez, le-aş fi dat premiu tuturor. Dar pentru că fusesem invitată cu un scop, m-am străduit să fiu cât se poate de obiectivă (atât cât poate fi un om obiectiv raportat la propriile-i gusturi) şi cred că mi-a şi reuşit, lucru pe care îl pot spune şi despre celelalte două membre ale juriului: profesor Elena Mocanu, de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, care coordonează trupa de teatru în limba franceză a colegiului, obţinând numeroase recunoaşteri în ţară şi în străinătate, şi doamna Ioana Teodoru, Şef Centru de Recuperare pentru Copilul cu Handicap. Doamna Maria Motroiu, Vicepreşedinta Asociaţiei Surzilor, a fost preşedinte al juriului, însă dumneaei nu a notat.
Momentele artistice din afara concursului au fost susţinute de copii talentaţi de la Palatul Copiilor Slobozia, filiala Urziceni, Grădiniţa nr. 2 şi Clubul elevilor din Slobozia, care au prezentat dansuri şi cântecele „traduse” în limbaj mimico-gestual.
Felicitări organizatorilor – Filiala Ialomiţa a Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, susţinătorilor financiari şi tuturor protagoniştilor! Mulţumiri pentru onoarea acordată, de a face parte din juriu, de atenţia specială şi de minunatul soare zâmbitor din lut. Voi mai spune doar că am rămas impresionată, pe lângă prestaţia artistică, de bucuria, exuberanţa şi zâmbetele celor din lumea tăcerii, cărora le mulţumesc pentru încă o lecţie învăţată. „Restul e tăcere”*...


*) William Shakespeare – „Hamlet”


Slobozia, 20 octombrie 2013



















joi, 17 octombrie 2013

Ioana Marin - o profesionistă a muzicii populare


Născută la Biţina, judeţul Ialomiţa, chiar dacă actualmente locuieşte în Bucureşti, Ioana Marin nu a uitat niciodată de unde a plecat. Este un om deosebit de modest, poate prea modest, raportat la talentul pe care îl are şi la rigoarea profesionistă cu care abordează folclorul. Repertoriul ei este autentic şi cules din zona noastră, ialomiţeană, iar calităţile sale interpretative au fost recunoscute prin numeroase premii la concursuri de gen. Prima dată am ascultat-o la Oraşul de Floci în 2012, cu ocazia Festivalului "La Casa Tudorii". Nu ştiu exact ce făceam în momentul când a început să cânte, dar îmi amintesc că m-am oprit în loc, apoi m-am dus cât mai aproape să o ascult. Ulterior, ne-am împrietenit, ne-am revăzut la Muzeul Judeţean Ialomiţa, am mers împreună (şi cu alţi helisieni) la Râmnicu Vâlcea, la un eveniment cultural (pictură, muzică, literatură) dedicat Patimilor Domnului şi, recent, ne-am revăzut la Casa Tudorii unde a cântat din nou. Am cele două CD-uri ale sale şi le tot ascult în maşină. Şi nu contenesc să mă întreb: de ce o astfel de comoară a muzicii populare româneşti stă ascunsă ochilor noştri şi urechilor noastre? Televiziunile de profil promovează tot soiul de neaveniţi care îşi plătesc apariţiile, indivizi şi individe care behăie, nu cântă (iertare, n-or fi toţi, dar eu nu mai am răbdare să urmăresc toate scursurile de emisiuni care se promovează. Cinste cui a inventat telecomanda!). Întrebând-o pe Ioana de ce nu apare mai des la radio şi TV mi-a spus un lucru incredibil: că trebuie să plătească. Aşa am ajuns? Înţeleg să plătească behăiţii, dar un astfel de profesionist ar trebui plătit şi răsplătit, deşi ştiu că ea s-ar duce şi neplătită, numai de dragul artei sale şi pentru a o împărtăşi altora. Oricum, felicitări Ioanei pentru demnitatea cu care serveşte muzica populară, pentru refuzul de a practica prostituţia culturală, numai pentru a se face cunoscută! 
O puteţi asculta mai jos, în două înregistrări ale dispărutei, dacă nu mă înşel, televiziuni TVRM. 
Dincolo de cuvinte, ne bucurăm că Ioana Marin este ialomiţeancă, este prietena Asociaţiei Culturale "Helis" şi nu-şi pregetă să facă drumul de la Bucureşti ori de câte ori este solicitată. 
Felicitări, Ioana! 







miercuri, 16 octombrie 2013

„Helis” la Casa Tudorii


Oraşul de Floci, 12 octombrie 2013


Totul a început într-o sâmbătă frumoasă de septembrie, când am fost cu Gheorghe Dobre la Oraşul de Floci unde se sărbătoreau Zilele Europene ale Patrimoniului. Era 21 septembrie a.c. Până la Festivalul de artă şi tradiţie culinară „La Casa Tudorii”, ediţia a III-a, mai erau trei săptămâni. Când ne pregăteam de plecare, Ilie Cioacă – Director la Consilul Judeţean, cel care semnează în revista Helis sub pseudonimul Ilie Comăniţa, ne-a aruncat mănuşa din mers: „Ce-ar fi să participe şi Helis-ul cu un stand anul acesta?” Lui Gică şi mie nu ne-a luat mult să ne hotărâm. Am discutat despre asta şi cu Vitalie care era de faţă şi l-am anunţat pe Florin Vlad, Directorul Muzeului Judeţean, intenţia noastră, somându-l să ne reţină stand. „Pe care-l vreţi, pe acela vi-l dau!” Şi aşa a făcut. Mai rămânea să convingem bucătarii, că deh, noi nu ne putem lăuda cu aşa ceva. Mie mi-a revenit misiunea să vorbesc cu Florin Ciocea, iar lui Gică să îl convingă pe Daniel Teodorescu (Dan Elias). Astfel, am ajuns să fac şi ceea ce nu credeam că voi face vreodată: bucătărie. Ei, nu vă speriaţi, de partea cu gătitul s-au ocupat bărbaţii, că doar nu degeaba le-a mers numele că sunt bucătari de soi. Eu cu mobilizarea, organizarea, partea artistică şi alte chestii murdare. Aşadar, echipa formată din Florin Ciocea, Dan Elias şi Florentina Dalian a participat anul acesta la cea de a treia ediţie a Festivalului de artă şi tradiţie culinară „La Casa Tudorii”. Maeştrii bucătari au prezentat următoarele reţete în concurs: Tochitură ciobănească „Oaia literară”, ied haiducesc, balmoş (!) cu brânză (Florin Ciocea) şi sâni de puici cu pere dulci, peşte cu prune într-o baltă de legume şi căpşunică amară ca viaţa la ţară (Dan Elias). Echipa Helis a obţinut locul II la secţiunea preparate culinare calde pentru preparatul ied haiducesc. Ied sau ce-o fi fost el. Căci, la Florin, te aştepţi tot timpul la surprize (de regulă, neplăcute). Am ascultat o înregistrare audio în care Florin dădea reţeta. Zicea cam aşa: „Se jupoaie animalul de blană, etc…, se reintroduce animalul în blana lui…” Vedeţi? Animalul în sus, animalul în jos. Nu i-a spus măcar o dată pe nume. Ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că „animalul” putea fi ori bătrânul Rex, câinele credincios al lui Florin, ori vreun pui de piropopircăliţă, ori fabulosul Nicostel despre care nu ştim cine/ ce este dar cu siguranţă, dacă cineva ar afla, acela nu ar putea fi decât Florin, paranormalul de la Maltezi. Aşa că, celor care aţi gustat „iedul” lui Florin, vă dorim digestie fericită! Eu nu l-aş fi gustat, nici dacă aş fi apucat. Mai degrabă mi-au făcut cu ochiul preparatele sofisticate şi elegant prezentate ale lui Daniel, dar poate cu altă ocazie… Cam asta despre mâncare.


Domnul preşedinte al CJ dă mâna cu hangiţa şi stă cu ochii pe... puicile lui Daniel

Florin maltratând animalul de provenienţă necunoscută



Daniel emoţionat. Pe Florin îl doare-n bască. Sau în ied.

Daniel dând explicaţii. Noi făcându-ne că pricepem

Hangiţa în exerciţiul funcţiunii

Dar întrucât noi nu suntem numai mâncăi (sau aşa ne place să credem), Asociaţia Culturală „Helis” a prezentat şi un stand cu reviste, cărţi şi mape cu texte scrise special pentru eveniment. Ne-am bucurat să constatăm că şi acestea au dispărut, chiar dacă nu cu aceeaşi viteză ca mâncarea şi băutura. Mulţumesc acelora dintre helisieni care au răspuns invitaţiei de a scrie un text special sau de a trimite ceva care să îi reprezinte şi să ne reprezinte pe noi toţi. În ordinea în care au „sărit”: scriitorii Marian Ştefan, Gheorghe Dobre, Augustin Mocanu, Costel Bunoaica, solista Ioana Marin, pictorii Valeriu Stoica, Melania Florescu şi Tania Moroianu (care au avut şi lucrări pentru ornarea standului). Mulţumim, de asemenea, tuturor helisienilor prezenţi! Au fost prezenţi, cu texte şi fără pretexte, cu mâncare şi băutură sau la mâncare şi băutură: Marian Ştefan, Dan Elias, Florin Ciocea, Gheorghe Dobre, Florentina Loredana Dalian, Titi Damian, Grigore Spermezan, Alexandru Bulandra, Lili Balcan, Adrian Bucurescu, Valeriu Stoica, Vitalie şi Creola Buzu, Ioana Marin (solista de muzică populară care a fost invitată şi la programul artistic al festivalului), Costel Bunoaica, Ilie Comăniţa, Marian Mihai (directorul revistei şi editurii "Rădăcini"), Vasile Iordache, Doina Roşca, Mihaela Racoviţeanu, Dan Todoran, Nicolae Tache, Gheorghe Ciutacu şi Augustin Mocanu (prin reprezentanţi).  Mulţumim şi celor care, deşi nu au putut participa, din motive întemeiate, au ţinut să ne fie alături printr-un gând bun. Mulţumim organizatorilor (Consiliul Judeţean Ialomiţa, Muzeul Judeţean Ialomiţa), juriului şi aducem mulţumiri speciale presei care ne-a fost alături încă dinainte de eveniment (ziarele locale şi, în ziua concursului, televiziunea din Fierbinţi, reprezentată de pasionatul domn Florian).
Hora (aproximativ) mare

Cu Ioana Marin, solista de muzică populară

Reviste, cărţi şi alte chestii inutile (ar zice unii)


Corul vânătorilor, dirijat de Elena Gârbacea

Litere şi flori

Merită menţionaţi cu aplauze elevii prezenţi, care în costumaţii din vechime, care cu standuri de mâncare sau diverse expoziţii, sau cu interviuri luate scriitorilor. Spectacolul folcloric, sub oblăduirea doamnei Elena Gârbacea a fost, ca de obicei, la înălţime. Anul, acesta, pentru prima dată ne-a încântat auzul formaţia de muzică veche „Anton Pan”, invitată de Doina Roşca, Director al Centrului Cultural „Ionel Perlea”. O secţiune inedită în concurs a fost cea de sperietori. S-au expus sperietori frumoase (dacă vă puteţi imagina acest paradox!) şi foarte frumoase, premiate toate, din câte am înţeles. Noi n-am participat cu sperietoare, am zis că destul suntem noi. Doar că nu ne-a dat nimeni premiu pentru asta. Standurile, din păcate, nu am reuşit să le văd (că trebuia să stau la datorie), dar atât cât am putut trage cu ochiul, în special la cel al comunei Munteni-Buzău, care era lângă al nostru, am constatat că acesta era foarte frumos, cum de altfel fusese şi anul trecut. Al nostru a fost ornat nu doar cu obiecte populare, ci şi cu texte literare adecvate momentului (epigrame, parodii, etc.). Voi încheia şi eu cu epigrama lui Sorin Beiu, un fel de justificare a prezenţei artiştilor helisieni la Casa Tudorii:

Preferinţă

Pictura nouă e bizară,
De teatru-absurd mi s-a acrit,
Deci numai arta culinară
E cea pe care pot s-o-nghit.

 
Cu Ioana Marin, în 11 octombrie, când am venit să verific dacă standul nostru este în regulă

La standul (epuizat) al comunei Munteni-Buzău, unde am copilărit

Cu fiica şi soţia scriitorului Augustin Mocanu



PREMIILE ACORDATE LA FESTIVALUL  - CONCURS DE
TRADIŢIE CULINARĂ IALOMIŢEANĂ, 12 OCTOMBRIE 2013




Secţiunea mâncăruri calde
Locul I - Caisim Cristina, Giurgeni – stiucă umplută
Locul II – Asociaţia Culturală “HELIS” Slobozia – ied haiducesc
Locul III – Familia Moaca, Luciu – pastramă de berbecuţ

Secţiunea preparate culinare reci (antreuri)
Locul I – Enescu Săndel, Feteşti – drob de urzici
Locul II – Anton Constantin, com. Munteni Buzău – pastramă de gâscă
Locul II – Bondoc Geanina, Slobozia – plăcintă cu spanac

Secţiunea preparate de patiserie şi cofetărie
Locul I – Izvoraşul din Ghimpaţi, com.Ciulniţa – găluşte cu prune
Locul II – Muntencuţele, Munteni Buzău – plăcintă
Locul III – Ciupitu Florentina, com.Vlădeni – biscuiţi de casă

Secţiunea preparate conservate şi semiconservate 
Locul I - Familia Roman, com.Bucu
Locul II – Corlău Elena, com.Vlădeni
Locul III – Tudor Maria, com.Gura Ialomiţei

Premiu pentru cel mai frumos stand
     Trandafirul “TANDAREANCA”, Ţăndărei
Premiu pentru comuna cu cei mai mulţi concurenţi
- Comuna Gura Ialomiţei
Premiu special
 Liceul Carol I Feteşti
Liceul Tehnologic Areta Teodorescu Griviţa
Condruţ Ana, Slobozia
Chifor Crăciun Roxana – M.Kogălniceanu

(Sursa: Juriul concursului)




Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 16 octombrie 2013


duminică, 13 octombrie 2013

Balada Meşterilor Helisieni

(Parodie răsucită şi răstălmăcită după Balada Meşterului Manole)
-         Scrisă pentru Festivalul „La Casa Tudorii”, 2013, Oraşul de Floci


Pe Dunăre-n jos,
Pe-un câmp ciulinos,
Gică-Helis trece,
Cu tovarăşi zece.
Nouă poeţi mari,
Dar şi bucătari,
Cu Daniel zece,
Care-i şi întrece.
Merg cu toţi pe cale,
Să aleagă-n vale,
La Târgul de Floci,
Un loc fără roci,
Pentru scriitorii
Din Casa Tudorii.
Iată, cum mergea,
Că-n drum agiungea
Pe-un biet ciobănaş,
Scriitor codaş,
Şi cum îl vedea
(Nu-l recunoştea!),
Gică îi zicea:
- Mândre ciobănaş,
Vedea-te-aş cosaş!
La Maltezi în sus,
Cu turma te-ai dus.
Pe la Floci în jos,
Cu turma ai fost.
Nu cumva-ai văzut,
Pe unde-ai trecut,
Un ins prăpădit
Şi neisprăvit?
- Ba, doamne,-am văzut,
Într-un şanţ căzut,
Un ins prăpădit,
De colb prăfuit
Şi cam rătutit.
Câinii, cum îl văd,
La el se răpăd
Şi latr-a pustiu.
Vreun poet, eu ştiu?
Cum îl auzea,
Gică-nveselea
Şi curând cotea,
Spre ins apuca,
Cu nouă poeţi,
Şmecheri şi isteţi,
Jumătate beţi,
Şi cu Lori zece,
Care-i şi întrece.
- Iată omul meu,
P-ăsta-l aleg eu,
Să mi-l împănaţi
Şi la foc să-l daţi,
În ţepuş-aleasă,
Ruptă şi-apoi dreasă,
Ca să-mi câştigaţi,
Premiul prea-mâncării,
La Casa Tudorii.
(Că v-am dat revista!)
Iar de nu, curând,
V-oi trage pe rând,
Chiar în ţeapa-aista!
Poeţii grăbea,
Ţeapa măsura,
Focul înteţea,
Dar tot ce lucra
Li se ruina.
Iar cel personagiu,
Aflând de carnagiu,
Mi se judecă
Şi-astfel procedă:
Le tot povesti
Şi-i tot aburi,
Pân-a doua zi,
Când ei obosi.
Şi-a scăpat, vădit,
Tot neţepuit.
Dar să-mi spuneţi voi,
Cititori de soi,
Cine mi-i actorul,
Zis povestitorul,
Care-i păcăli
Şi mi-i adormi
Pe cei poeţi mari
Şi mari bucătari?
N-aţi ghicit de fel!
Nu e Marinel
A lui Ştefănel,
Nu-i nici Buzulică,
Sigur nici Romică
Şi nici Florinică
(acel ciobănel,
deghizat în miel).
Nu-i nici Marius Stan,
Mare fizician.
Ci-i mai mărunţel
Şi mai şturlubel:
Este... Nicostel!

C-am schimbat balada?
Ştiu. Şi care-i sfada?
Eu fiind o ... Ană,
Zisă (Lored)ană,
Cum să m-osândesc
Şi să mă zidesc?



Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 23 septembrie 2013

Legendă: Nicostel este un personaj fabulos, apărut precum sirena din valuri în creaţia colectivă a scriitorilor de la Helis. Se spune despre el că ar fi combinaţia (lingvistică) dintre Nicolae Teoharie şi Costel Bunoaica, altfel fiul piropopircăliţei, un alt personaj misterios pe care helisienii l-au alergat, fără succes, în vreo trei texte literare: