Misterul vieții

Studiu subiectiv asupra vieții (trăite până acum)

Autor: MIRELA-GABRIELA GRINZEANU

Participant la concursul "Scrieţi, băieţi, scrieţi!" (2013)

Fiecare om are un ideal în viață. Doar cei lipsiți de acea energie constructivă pe care ne-o oferă fiecare clipă pot spune că nu au aspirații. Cei ce se privează de această necesitate de a evolua nu și-au descoperit adevărata valoare. Dorințele sunt cele ce ne ajută să pășim pe noi tărâmuri, ne învață că necunoscutul este mult mai palpitant decât orice moment de siguranță. De ce am vrea să știm pe ce meleaguri vom cutreiera, când putem visa să descoperim o lume exact cum ne-am fi dorit-o? Toți știm că prin dorințe putem atinge crestele celor mai înalți munți, dar puțini sunt cei ce îndrăznesc să o facă.

În fond, fiecare moment înseamnă mai mult decât oricine ar putea percepe. Fiecare întâmplare are o anumită justificare, însă noi, muritorii, suntem prea ocupați pentru a o găsi. Timpul nostru este măcinat de mii de griji, în aparență. Dar... dacă am răscoli profunzimile existenței, am fi capabili să observăm că verbul „a trăi” implică acțiuni complexe, nu doar cele de satisfacere a poftelor trupești. Ne pierdem în amănunte, ne încurcăm în propriile gânduri și raționamente, mintea noastră devine un amalgam de informații fără rost, iar noi ajungem să fim prizonierii labirintului propriului suflet înțesat de memorii irelevante.

De ce ne construim o lume din care nu ne-am dori să facem parte? De ce ne mulțumim cu situațiile răvășitoare din viață, fără a încerca să schimbăm ceva, fără a încerca să facem un progres? De ce nu ne dezrobim de această realitate cruntă începând să ne clădim drumul reușitei?

Pentru că ar fi mai complicat, iar noi preferăm rutele mai scurte, mai facile, chiar dacă nu sunt favorabile pentru ceea ce căutăm. Încă nu am învățat că drumul optim este cel pe care îl cunoaștem cel mai bine. Indiferent că este cel mai greu de parcurs, va fi cel mai fascinant pentru că este pregătit special pentru noi. Ne așteaptă să îl decorăm într-o notă incontestabilă și speră că vom apărea curând.

Ne este frică de situațiile imprevizibile. Ne este frică de momentele când va trebui să analizăm, apoi să acționăm fără a avea timp de cugetare. O experiență, o persoană sau un lucru ar putea să sădească în fiecare un soi de neprevăzut misterios. Și frumusețea acestor întâmplări provine tocmai din inimaginabilul prin care au pătruns în viața noastră. Uneori ne-au lovit atât de puternic încât le-am primit în suflete cu o înduioșare deosebită, alteori am ratat șansa, iar câteodată ne-au rănit și astfel am învățat să devenim rezistenți, să nu irosim posibilitățile de succes și să ne alimentăm ființa cu doze de spontaneitate.

Sunt unele clipe pe care timpul nu le va șterge niciodată.Vor rămâne în noi ca niște răni deschise a căror unică vindecare este bandajarea.Prea puțin pentru cât de mult reprezintă. Aceste întâmplări ne-au infiltrat în creier un element rar al societății actuale: emoția. Am uitat că a fi om înseamnă să simți, să aduni în tine puzderii de sentimente ce înșiruite relevă veridicul țel al vieții.Totuși, surprinzător este că în majoritatea cazurilor acționăm folosindu-ne inima, ci nu mintea.

Astfel, ajungem să ne raportăm la cele două mari valori ale omenirii: rațiunea și pasiunea. Clasicii au încercat să cristalizeze existența permanentului dezacord dintre acestea. Romanticii au pledat pentru pasiunea neînfrânată. Iar noi... noi suntem sclavii acestor entități.

Destinul ne este dictat de niște lucruri neînsemnate. Însă suntem prea orbi ca să observăm esența.Viciile ne fură sufletele, lăsându-ne captivi în propriile trupuri. Nu mai știm să apreciem nimic. Elementarele bucurii ale vieții au devenit banalități. Așa că de ce aș vrea ca oamenii să fi învățat să fie entuziasmați privind lucrurile ce le alcătuiesc existența, când ei nu știu să găsească fericirea în simplitate? De fapt, un gest plin de candoare, o vorbă ce dovedește cele mai oneste intenții, o privire firavă și un zâmbet ștrengăresc sunt cele ce pot însenina ziua unei persoane.

Am sincere motive să mă întristez când privesc în jurul meu mincinoși, aroganți, ipocriți și lista poate continua cu alte categorii mai sumbre: criminali, tâlhari, hoți. Aceștia sunt o parte dintre cei ce ne reprezintă societatea. Mereu am crezut că omul s-a născut cu un fond sufletesc pozitiv, apoi circumstanțele în care a crescut i-au afectat personalitatea. Provocările și capcanele înlănțuite de cea mai loială prietenă a noastră numită viață au o mare rezonanță înăuntrul nostru.Toate acestea, cumulate, ne schimbă, provoacă rupturi imense în inimile fragile. Sper cu ardoare că singura explicație pentru astfel de atitudini și comportamente este teoria mea.

Trebuie să trăim la cele mai înalte standarde. Orice clipă viețuită este unică și oricare are un singur sens.Trebuie să învățăm să cultivăm cele mai autentice experiențe. Destinul nu mai este de mult timp un subiect enigmatic. Mereu avem de ales, mereu luăm decizii și mereu balanța vieții ne va insufla spiritul dreptății și al corectitudinii.

Acesta este scopul pentru care au fost create dorințele: pentru că viața trebuie să capete un nou sens: cel oferit de noi înșine.Un experiment izbutit ar fi să ne folosim de caracterul inedit al vieții pentru a ne redescoperi, pentru a ne pune în lumină personalitățile contrarii, pentru a trăi eficient fiecare secundă. Speranța va fi părtașa fericirii noastre.

La o primă observație totul pare realizabil. Singurul incovenient pentru această evoluție a gândirii este propriul nostru creier.Toți percepem o nouă idee ca pe o violare de domiciliu. Acceptăm doar ceea ce credem că este benefic pentru noi. Nimeni nu este dispus să facă sacrificii pentru ca, ulterior, să trăiască în prosperitate.Vrem rezultate grabnice și cu o eficacitate de scurtă durată.

Astfel putem observa cum ființele umane, fiind unicele ce au privilegiul de a gândi, devin dușmanii membrilor aceleiași rase. Ei sunt singurii ce își blochează propriile argumente, risipindu-și forțele. În acest mod reușesc să ajungă într-o ineluctabilă perioadă inertă, în care singurele lucruri pe care le pot produce sunt controversele.

Viața este adesea complicată. Deși promovează principiul dreptății, oamenii știu că ea este injustă. Deși se presupune că ea este sprijinul nostru, de multe ori chiar viața ne doboară. Dar în loc să îndurăm suferințe încercând să o înțelegem, ar trebui să învățăm să o trăim! Nu este suficient să îi supraviețuiești, ci adevăratul său scop este de a o provoca să dea ascultare visurilor tale. Însumarea tuturor acestor aspecte ne conduce spre inevitabila idee în care recunoaștem că nu vom afla curând misterul vieții.

Mirela-Gabriela Grinzeanu

Clasa a XI-a G, Colegiul "Mihai Viteazul" Slobozia