Florentina Loredana Dalian

duminică, 29 iunie 2014

Valentin Nicoliţov - impresii la "Înainte de magnolii"


Valentin Nicoliţov, inginer militar, romancier şi haijin este, totodată, Preşedintele Societăţii Române de Haiku (Bucureşti) a cărei membră sunt şi eu. 
Domnia Sa este genul de cititor pe care şi-l doreşte orice autor, în sensul că nu doar citeşte cartea, dar spune şi impresiile - şi bune şi rele - care au rămas în urma lecturii. Le public mai jos, cu acordul autorului. 
Mulţumesc, domnule Nicoliţov! Cât despre eroina căreia aveţi a-i face unele reproşuri, iertaţi-o! E la fel de îngrămădită şi duşmancă pe ea precum autoarea. Sau vorba aia cunoscută: cum e sacu', aşa-i şi peticu' :)


Stimată Doamnă Loredana Dănilă, 

Am terminat de citit (recitit) romanul dvs, Înainte de magnolii, şi mă grăbesc să vă scriu câteva impresii, acum când sunt încă destul de calde, ca să zic aşa.
Structura romanului este cea pe care am citit-o prima oară, cu excepţia ultimului capitol adăugat, Părintele Serafim.
Romanul se citeşte uşor, este bine realizat, cele trei personaje, David, Claudiu şi Ina, sunt bine conturate. Se vede că aveţi pană de povestitor de talent, fiindcă reuşiţi să atrageţi cititorul cu uşurinţă. Este frumoasă şi foarte adevărată  şi povestirea celor câteva zile de după revoluţie, cu automatul AK-47, de exemplu, acele  zile le-am trăit şi eu. Aţi prins exact situaţia cu mult realism. Şi celelalte ipostaze din roman par întâmplari naturale ce se pot ivi real în viaţa fiecăruia dintre noi, dar e important dozajul lor pe care îl faceţi cu mult talent.
Despre acţiunea romanului. Deşi este bine tratată de la început până la sfârşitul ei, iar personajele sunt interesante cu preocupările lor diverse, nu ştiu cum s-o înţeleg pe deplin pe eroina noastră: să te desparţi şi să te întâlneşti iar din întâmplare şi apoi iar să te desparţi, este o temă interesantă, dar se pare că este o temă mai mult de proză feminină austeră, fiindcă un autor masculin ar fi tratat-o poate un pic mai altfel. Nu e o critică ce vă spun acum este doar o părere fiindcă mi-amintesc cele două reguli spuse de profesorul Ion Rotaru când i-am dat să-mi citească primul roman de dragoste în manuscris:
-un roman modern trebuie să aibă maxim 200-250 de pagini, altfel pliciseşte cititorul . (văd că aţi respectat acest aşa-zis canon şi dvs. aveţi cam 200 de pagini ca şi mine în cele două romane).
-un roman modern trebuie să aibă şi personaje feminine şi să cuprindă şi pagini reale de sex  (sau de amor carnal, cum vrem să-i zicem, ca să atragă cititorii). Din acest punct de vedere eroina dvs. nu prea face sex în paginile cărţii din câte am citit (rămâne cu Claudiu într-o noapte, dar nu ni se spune ce face, cititorul doar poate intui). Eu am căutat să mă achit de această sarcină şi în ambele romane am pus eroina principală să facă dragoste cu eroul principal (sfârşitul primului roman chiar aşa se termină cu el spunând: O să facem dragoste din nou). Aş fi vrut deci ca eroina dvs. să fie mai activă sexual, fără a intra în domeniul porno, bineînţeles. Fiindcă orice cititor încearcă să se apropie de eroină văzând-o şi într-o astfel de ipostază.
Bineînţeles că romanul se putea încheia cu capitolul 19, aşa ca în prima redactare, cu ieşirea ei din spital şi întâlnirea cu băiatul acela care îi dă un boboc de floare (chiar dacă ea nu i-ar fi dat portretul ei ar fi fost un final destul de bun). M-am bucurat văzând că urmează încă un capitol, 20, dar trebuie să spun că nu aduce nimic in plus, nu doream doar o spovedanie simplă ci o acţiune mai amplă chiar dacă era urmată de despărţirea finală.
Important este că romanul dvs  ne face să ne punem întrebări : Ce sens trebuie să dăm vieţii? E clar că viaţa fără iubire e doar o simplă existenţă, aia nu e viaţă. Tema centrală a cărţii este căutarea fericirii, a adevărului despre ceilalţi de către eroina romanului.Titlul ales este foarte bun, bineînţeles.
În literatura feminina de azi cred că sunteţi o voce talentată şi cred că şi pe viitor voi găsi la dvs.  scrieri atractive si interesante. Nu pot însă să nu-mi amintesc de scriitoarea franceză François Sagan în Marea Plictiseală, sau în alte romane pe care le-a scris, unde tratează mai bine astfel de probleme de amor din punct de vedere feminin.
Si la noi, parcă femeile îndrăgostite acţionează mai simplu şi mai direct, nu au chiar aşa de multe sentimente contradictorii în viaţa reală de zi cu zi.
Şi încă ceva:  şi în Scrisori netrimise si aici apare parcă o fatalitate. Aşa cum spuneam şi data trecută aş fi vrut ca totul să se încheie pozitiv,  ca într-un basm unde eroii se întâlnesc şi nu se mai despart sau cel puţin, dacă se despart, mai fac amor câteva zile bune, deşi ştiu ce va urma. Viaţa este aşa cum este, sfârşitul ni-l bănuim fiecare dintre noi, este mai aproape sau mai departe, oricum va veni. Şi atunci, vorba antică  trebuie respectată în tot ce facem: Carpe diem!
Aştept cu plăcere şi alte scrieri ale dvs, care constituie pentru mine o adevărată plăcere.

Valentin Nicolitov
28 iunie 2014

P:S.
La pagina 93 apare scrisă expresia: Alea jahta est, care mi se pare incorectă. În latină Cezar ar fi rostit: alea iacta est (zarul este aruncat), iar expresia mai europeană, preluată de la francezi, care se mai foloseşte este: alea jacta est (în nici un caz nu apare nicăieri cuvântul  jahta). Francezii spun jacta fiindcă pleacă de la verbul lor jeter (a arunca).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu