Florentina Loredana Dalian

duminică, 5 octombrie 2014

Octombrie la Mizil

Festivalul-concurs „Agatha Grigorescu Bacovia”, 03 octombrie 2014

Jurnal de risipită






De câţiva ani, Mizilul şi-a pus amprenta pe începutul lunii octombrie, prin organizarea Festivalului-concurs de literatură "Agatha Grigorescu-Bacovia". Acesta are loc în cadrul Zilelor Mizilului organizate de Primăria oraşului la conducerea căreia se află scriitorul-poet Emil Proşcan, un susţinător al culturii, în general, şi al literaturii în special. De câte ori merg la Mizil (am fost a patra oară), mă întreb cum ar arăta faţa României dacă toate oraşele şi satele ar avea un astfel de primar. Cu siguranţă, am fi mai buni, mai frumoşi, mai culţi, cu mai mult respect pentru valorile autentice.

          Despre ediţia de anul trecut am scris AICI. Anul acesta, pentru prima oară m-am aflat în postura de membru al juriului (graţie poetului care s-a ocupat de organizarea concursului, domnul Lucian Mănăilescu), alături de personalităţi marcante ale literaturii române (Adrian Alui Gheorghe, Nicolai Tăicuţu, Valeria Manta Tăicuţu, Emil Niculescu, Lucian Mănăilescu şi Emil Proşcan), calitate care m-a onorat în mod deosebit. Am constatat pe propria-mi piele că e mai uşor să fii concurent decât "jurat", aşa cum afirma şi scriitorul Adrian Alui Gheorghe în mesajul pe care l-a trimis şi pe care l-a citit domnul Primar.



Dintre invitaţii de onoare mai amintim pe domnii Florin Dochia, Rodian Drăgoi, Stan Brebenel şi invitatul special, scriitorul Dinu Săraru care, după cum mărturisea cu umor, şi-a "făcut debutul cu pălărina-n braţe la Mizil". Asta cu pălăria trebuie povestită, întrucât ne-a amuzat pe toţi, în primul rând pe domnul Dinu Săraru care a relatat-o publicului. Câţiva dintre noi l-am întâmpinat la intrare, cu onorurile care se cuvin unui scriitor pe care îl cunoşteam în primul rând de pe coperţile cărţilor din bibliotecă. Apoi, am intrat prin culise, ocupându-ne locul la masa invitaţilor. Numai că distinsul domn a creat un moment de derută în momentul când şi-a dat pălăria jos de pe cap, încercând, fără succes, să-i găsească un loc (pălăriei, nu capului). Atunci, cineva a întrebat cu disperare pe domnul Proşcan: "Domnule Primar, ce facem cu pălăria?" (Greu, tare greu să fii primar în ziua de azi! Auzi la ei, dom'le, te întreabă până şi unde să-şi pună pălăria şi bastonul - chiar aşa, maestrul avea şi baston, noroc că a preferat să-l ţină la purtător). Domnul primar, obişnuit să rezolve problemele cu maximă eficienţă sau, dacă nu, măcar să nu dea bir cu fugiţii în faţa dificultăţilor, a găsit soluţia salvatoare: "Daţi-o, domnule, la mine!" Astfel, pălăria scriitoricească a aterizat fără efort în mâinile domnului primar. Eu, fiind aşezată în stânga domniei sale, nu m-am îndurat să-l las aşa, că mai avea de ţinut în mâini şi microfonul, şi diplomele pe care urma să le înmâneze şi telefonul la care spectatorii şi telespectatorii trimiteau mesaje (evenimentul s-a difuzat la televiziunea locală), aşa încât am preluat pălăria buclucaşă, pasând-o însă cu repeziciune victimei din stânga mea: poetul Florin Dochia. Care, inspirat, a aşezat-o discret pe colţul mesei. Desigur, ulterior, am avut o grijă, să nu zboare de acolo şi să se facă pierdută în mulţime. 

 
Rodian Drăgoi, Dinu Săraru, Emil Proşcan, FL Dalian
 
Laurenţiu Belizan  - câştigătorul Marelui Premiu, juriul şi invitaţii speciali, L. Mănăilescu pe post de fotograf şi... pălăria :)
          Domnul Emil Proşcan, amfitrionul nostru, a propus o temă de dezbatere care ne-a cam dat bătăi de cap unora (zic de mine, în primul rând): Literatura română în context european. Fiecare dintre invitaţi a luat cuvântul, unii atacând problema direct (Florin Dochia), alţii pasând-o la vecini ca pe nărăvaşa pălărie (eu), alţii sustrăgându-se discret. Între momentele vorbite, elevul-pianist Irinel Drăghici a interpretat cu simţire la pian un repertoriu bine ales care ne-a mers la suflet(e). În sală, ca de fiecare dată, au fost prezenţi şi mulţi elevi de la două dintre liceele mizilene, copii cuminţi, educaţi, care au creat o mică forfotă doar în momentul când li s-a dat o temă de concurs. Unul dintre "subiecte" a fost să citeze un vers din Nichita Stănescu. Celor care au întrunit cel mai mare punctaj li s-au oferit premii. La sfârşit, au fost invitaţi în scenă premianţii concursului literar, pentru înmânarea distincţiilor obţinute. 


          Aproape de terminarea festivităţii, dacă tot e campanie electorală, ne-au onorat cu prezenţa şi câţiva politicieni (doamna Prefect, senatori, deputaţi etc) care - unii - au luat şi cuvântul, asigurându-ne că avem în domniile lor susţinători de nădejde ai culturii fără de care etc etc. Toate cuvintele pe care le-aş avea de zis la acest capitol prefer să le tac.
          A urmat masa şi continuarea discuţiilor în cadrul cenaclului. E frumoasă toamna la Mizil. Am remarcat cu bucurie că pe străzile oraşului răsuna muzică superbă de fanfară. Am întrebat, mai mult retoric, cum se face că nu se aud manele ca în majoritatea oraşelor în zilele lor. Am primit răspunsul aşteptat: "Manelele sunt interzise prin regulament." Bravo! Chiar dacă, vorba proverbului, cu o floare nu se face primăvară. Şi dacă se face toamnă, tot e bine. E frumoasă toamna la Mizil...

Cu Florin Dochia

cu Radu Părpăuţă (premiul II la proză) şi Emil Proşcan


Ceasul din spate aminteşte parcă de versurile poetului Lucian Blaga: "Opreşte trecerea! Ştiu că unde nu e moarte, nu e nici iubire/ şi totuşi Te rog, opreşte, Doamne,/ ceasornicul cu care ne măsori destrămarea!"



cu Nicolai şi Valeria Manta Tăicuţu
cu Emil Proşcan; Cineva mi-a spus că domnul primar mă strânge în braţe ca pe un fond european nerambursabil :)




Slobozia, 05 octombrie  2014
 






Mulţumesc domnilor Laurenţiu Bădicioiu şi Lucian Mănăilescu pentru fotografii!


 
 

4 comentarii:

  1. Stimata Doamna ,

    Nu contesta nimeni calitatile artistice ale domnului Emil Proscan numai ca , in calitate de primar , e o paguba pentru cettenii orasului. Nu e in stare decat sa puna mana pe spatii comerciale pentru a le valorifica incasand chirie sau sa le faca celor apropiati lui cadou . Orasul se naruie dar Emil Proscan se lafaie . EL ARE PARTE DE BUNASTARE IN TIMP CE MIZILENII CAPABILI AU FIGIT IN TOATE ZARILE PENTRU CA LA MIZIL EL NU E IN STARE DECAT SA TOACE BANII PUBLICI SI SA INDATOREZE ADMINISTRATIA PE LA BANCI PE SPINAREA CETATENILOR . A trecut prin toate partidele posibile doar ca sa isi mentina functia ; si asta zice el josnicul , ca pentru mizileni si nu pentru interesele lui Puteti sa il luati de aici , cu Manailescu cu tot , si sa nu il mai aduceti inapoi 2000 de ani . Daca ar avea bun simt ar pleca definitiv din oras ca ne-am saturat de potlogariile lui . Probabil astepata sa vada cat mai poate sa intinda coarda .

    RăspundețiȘtergere
  2. Stimate domn sau stimată doamnă (nu ştiu cum să mă adresez, întrucât nu aţi lăsat un nume),

    Eu judec oamenii după ceea ce văd şi aud prin interacţiune cu ei. De aceea, nici nu aprob, nici nu contest cele spuse de Dvs. Pe dl. Proşcan l-am cunoscut cu ocazia acestor festivaluri şi mi s-a părut remarcabil că se ocupă de cultură. În rest, în general, evit să discut chestiuni politice (la care nici nu mă pricep), iar acest blog l-am dedicat exclusiv sferei culturale. Desigur, e trist ce aţi spus, cu atât mai mult cu cât ar fi adevărat. Dar asta nu face subiectul articolelor pe care le scriu, cum este şi cel de mai sus şi sunt convinsă că înţelegeţi.
    Le doresc mizilenilor să aibă parte de tot binele, pentru că, atât cât i-am cunoscut, mi s-au părut oameni minunaţi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoase poze și amintiri!
    Un salut cu inimă caldă (la -5 grade)
    Radu

    RăspundețiȘtergere
  4. Salutări, tot de pe la minus 5 grade-n jos!
    PS Care Radu?
    :)

    RăspundețiȘtergere