Întâlnire cu elevi ai Liceului Pedagogic Slobozia, 09
decembrie 2014
Jurnal de risipită
Am fost
întotdeauna de părere (şi cred că nu numai eu) că nu vei putea convinge pe
nimeni ce gust minunat are ciocolata numai vorbindu-i despre ea. Tot efortul pe
care îl necesită argumentaţia aceasta e surclasat de simpla întindere spre
degustare a unei bucăţi de ciocolată. O învăţătoare dintr-o zonă foarte săracă
(Aninoasa) mi-a spus acum câţiva ani că, aflându-se în tabără la Costineşti cu
nişte elevi, aceştia, deşi aveau ceva bănuţi la ei, nu-şi cumpărau decât gumă
de mestecat şi suc, în ciuda ofertei abundente de produse tentante pentru orice
copil. A fost nevoie de un efort din partea ei pentru a-i convinge să cumpere
şi altceva, cum ar fi îngheţată sau bomboane de ciocolată. La început, am fost
siderată de acest fapt, neînţelegând, dar m-a luminat ea: întrucât la ei acasă,
nu îşi permiteau să cumpere altceva decât gumă şi suc, copiii nu cunoşteau
gustul altor produse şi se fereau să cheltuiască banii pe ceva ce nu le spunea
nimic. Aşa se întâmplă cu toate gusturile, inclusiv cu cele care ţin de artă.
Acuzăm tânăra generaţie că nu citeşte, dar cum ar putea fi atraşi de
literatură, dacă nu li se dă "să guste" literatura? Din păcate,
programele şcolare sunt încărcate de teorie, de date istorice, de critică
literară etc, astfel încât nu prea există timp de lectură la clasă, cititul fiind
lăsat ca temă de casă elevilor. Care citesc sau nu citesc, ori fentează
inspirându-se din abundenţa de referate de pe internet, de cele mai multe ori
citind rezumate, nu opere literare. Viaţa trăită la viteză maximă, alergătura
după "ale gurii" nu mai lasă timp suficient nici părinţilor sau
bunicilor (vorbim de aceia care încă mai consideră actul cititului necesar)
pentru a sădi dragostea de literatură în sufletele copiilor. Iată de ce susţin
cu tărie că, pentru a prinde drag de literatură, elevii trebuie să beneficieze
de cât mai multă lectură la clasă. Nu pledez pentru "lenevirea" lor
ca cititori, dându-li-se mură-n gură, ştiut fiind că cititul trebuie să fie o
activitate fără intermediari, între cititor şi text (fie tipărit, fie în format
electronic). Spun doar că lectura făcută de altcineva poate fi folosită cu
succes ca "momeală". Iată de ce mi-am propus ca, la întâlnirile pe
care le am cu elevii, să vorbim cât mai puţin şi să citim cât mai mult. Aşa cum
am procedat şi astăzi, la întâlnirea pe care am avut-o, la invitaţia doamnei
profesoare Mariana Tărăcilă, cu elevii claselor de filologie a IX-a D şi a X-a
D, ale Liceului Pedagogic "Matei Basarab".
Mi-am propus, de asemenea, să nu fac
lectură numai din propria mea creaţie, ci să le aduc în atenţie un scriitor mai
mult sau mai puţin cunoscut de ei, dar neapărat bun, prin recitarea unei poezii
sau citirea unui fragment de proză. Dacă le va plăcea ce le prezint eu, cu
siguranţă vor mai căuta autorul respectiv. Astăzi, am recitat poezia "Te aştept;
Intră!" a lui Vasile Voiculescu. După liniştea care s-a lăsat în timp ce
recitam şi după aplauzele din final, am înţeles că elevilor le-a plăcut, ceea
ce m-a bucurat enorm. Nu este adevărat că elevilor nu le place literatura, în
cel mai rău caz ei nu ştiu dacă le place, aşa cum cei din Aninoasa nu
ştiau dacă le place îngheţata. Pe mine m-a întrebat cineva odată dacă
îmi place carnea de şarpe. La care eu m-am scuturat instinctiv şi aproape am
răcnit: "Nuuu! Cum să-mi placă?" Replica a venit prompt: "De
unde ştii? Ai mâncat?" Evident că m-a bufnit răsul şi am realizat că, de
fapt, eu nu mă gândisem la carnea de
şarpe ci la animalul propriu-zis şi parcă-l şi vedeam sâsâind şi târându-se
şi încolăcindu-mi-se pe trup. Cam aşa îmi imaginez că trebuie să reacţioneze şi
tinerii care n-au avut şansa de a "gusta" literatura, întrebaţi dacă
le place. În mintea multora dintre ei, literatura se confundă cu manualul acela
stufos şi plin de preţiozităţi demne de studiat la facultatea de Filologie. Nu
spun că aceste cunoştinţe nu sunt necesare pentru formarea unei culturi
generale, dar... să nu confundăm lucrurile!
În sensul acesta, mai vin cu două
argumente. Mi-am asumat riscul să le spun elevilor de la ambele clase, la
începutul întâlnirilor noastre, că cine nu doreşte să rămână, poate pleca la o
plimbare, obţinând acordul doamnei profesoare şi promisiunea că nu va pune
absenţe şi nu îi va pedepsi în niciun fel. Nu a plecat niciunul! Mai mult, doi
sau trei băieţi de la clasa a X-a (care mă ştiau de anul trecut) au ţinut să
fie prezenţi şi la întâlnirea cu clasa a IX-a. Apoi, după ce le-am recitat
poezia lui V. Voiculescu, i-am întrebat cum vor să decurgă mai departe
întâlnirea noastră: să vorbim despre ce doresc ei (aici, iar mi-am asumat un
risc, că puteau să mă întrebe cum se fac copiii; nu că la vârsta lor n-ar şti
sau ar mai crede în poveştile cu barza, dar măcar aşa, să se amuze pe seama mea
ori să mă pună la încercare; însă nu-mi făceam probleme, orice m-ar fi
întrebat, tot cu literatură le-aş fi răspuns; la subiect, desigur:), să
citească ei dacă au ceva, să pună întrebări sau să le citesc. Răspunsul a fost
unanim, spunându-mi în cor: "Să ne citiiiiţi!" Aşa încât m-am bucurat
şi le-am lecturat fragmente nu prea lungi dar nici foarte scurte din cele mai
recente cărţi ale mele, apărute anul acesta: "Înainte de magnolii" şi
"A unsprezecea poruncă". Că n-a fost degeaba mi-au dovedit-o la final
când au înhăţat de pe catedră cele două volume pe care le oferisem doamnei
profesoare, cu promisiunea că i-o vor returna după ce vor citi-o cei care vor
dori. De altfel, am aflat că cei de la X D chiar au făcut studiu pe text (iar
studiu!) pe "Înainte de magnolii". Mi-am cerut scuze că, în felul
acesta, am ajuns terorist fără voie. I-am invitat, pe cei care doresc să-mi
citească volumele, să le împrumute de la bibliotecă. Nu că nu mi-aş fi permis
să le las un exemplar la clasă, dar trebuie obişnuiţi şi cu ideea că biblioteca
nu muşcă şi să meargă acolo şi din plăcere, nu doar când sunt nevoiţi, obligaţi
de programa şcolară. Evident, le-am spus că mă pot citi şi pe blog.
La X D, ne-a salutat din uşă şi domnul
diriginte, pr. prof. Mădălin-Ciprian Ciobanu. Elevii acestei clase mi-au oferit
şi un superb coş cu flori, pentru care le mulţumesc mult. Înainte de a ne
despărţi, le-am oferit câteva cărţi ale unor autori contemporani, pe care au
spus că le vor citi cu rândul şi ne-am promis că ne vom revedea. Elevii celor
două clase mi-au lăsat o impresie foarte bună, simţindu-i educaţi, receptivi,
comunicativi, chiar dacă un pic reticenţi la început în a se deschide, dar
dispuşi la aceasta în momentul când simt că sunt trataţi cu sinceritate şi cu
respectul cuvenit. Prea adeseori vorbim despre respectul pe care trebuie să-l
poarte tinerii celor mai în vârstă, uitând sau neconsiderând firesc faptul că respectul
are o dimensiune reciprocă şi că, pentru a-l dobândi, trebuie mai întâi să-l
oferi.
Mulţumesc doamnei Tărăcilă pentru
invitaţie, tuturor elevilor pentru atenţie şi participare, lui Cosmin şi Marian
de la X D pentru fotografii!
Slobozia, 09 decembrie 2014
Fond muzical: Grigoraş Dinicu, Căruţa Poştei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu