Florentina Loredana Dalian

marți, 21 aprilie 2015

Ce rămâne




Rezemat de-un copac,
la adăpostul înserării,
îţi fumezi ţigara de parcă
ţi-ai fuma regretele,
transformându-le-n scrum.
întotdeauna ceva e prea devreme,
ceva - prea târziu...
poveştile de iubire se spun şoptit
la gura sobei când
încă nu-i vremea trecută
să ţi le-aminteşti...
restul se pierde
cum se duce fumul
şi te gândeşti ce rămâne
în timp ce parcă ai prins rădăcini;
ce-ţi vei aminti din această poveste
când vei fi mai bătrân
decât arborele Sequoia...


Slobozia, 21 aprilie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu