Florentina Loredana Dalian

duminică, 29 mai 2016

Apa vie



Ți-a fost și Ție sete, când erai Om,
cerând femeii din alt neam,
ca un drumeț obosit, trecând spre Galileea:
„Dă-mi să beau!”
Tu, Doamne, izvor de apă vie
din care cine bea, nu mai însetează,
Tu ai cerut de la noi apă?!

Noi Ți-am dat oțet,
Ți-am servit o Golgotă
și-o coroană de spini;
noi n-am crescut de ajuns
și tot ne mai vine să Te-ntrebăm,
precum, atunci, samarineanca:
„De unde, Doamne, dar, apa cea vie,
când nici găleată nu ai,
iar fântâna este adâncă?”

Slobozia, 05 mai 2016

Opt și aproape jumate



Ieri, la SPA „Laguna Blue”, oră târzie, lume puțină. Vreo doi rătăciți prin saune, iar în jacuzzi, doar eu și-un băiețel de șapte ani (sau așa se lăuda el). Ceasul de pe perete e departe, chiar în capătul opus al sălii, ochelarii nu-i am pe nas, dar am nevoie să știu cât e ceasul, căci simt că timpul alocat răsfățului e aproape de expirare. Privind la bulbucii din jacuzzi, gândul îmi fuge la scăldătoarea Vitezda, întrebându-mă dacă așa arătau apele când se tulburau atunci când se cobora un înger al Domnului. Na la mine! Acolo, cel care zăcea de 38 de ani I-a spus lui Iisus că nu se poate vindeca deoarece nu are om să-l arunce în scăldătoare. Dar eu aveam om, ca să aflu cât e ceasul. E drept, un omuleț așa, dar ce nu poți face cu omuleții ăștia plini de suflet. Îl întreb pe micul meu companion, dacă, din poziția în care se află, vede ceasul și-l rog să-mi spună cât este. Fără să mă gândesc vreo clipă nici că nu l-ar cunoaște, nici că nu l-ar vedea.
- Vă spun imediat, sare omulețul.
          Și, până să-mi dau seama ce face, a țâșnit din jacuzzi, a luat-o lipa-lipa, desculț pe gresie (spre îngrijorarea mea profundă, gândindu-mă că ar putea aluneca, făcându-mi reproșuri că mai bine îmi țineam gura etc). Îl urmăream de departe, pregătită să intervin la o adică (am presupus că adultul care-l însoțea era în saună sau la salină). Mi-a stat un pic inima când l-am văzut pe marginea piscinei pentru adulți, apoi ocolind-o și, ca să nu-mi stea de tot, am închis ochii. Când i-am deschis, omulețul se îndrepta lipa-lipa spre mine. A intrat în jacuzzi și-a decretat: „Este opt si aproape zumate”. Iar în timp ce a rostit „jumate”, și-a pus mânuțele într-o poziție închipuind cele două limbi ale ceasului, formând cu acestea un unghi, din care am înțeles că era, de fapt, opt și un sfert. Apoi, a simțit nevoia să se explice:
- La grădiniță, ne-au învățat numai ora exactă și cu jumătăți.
- Nu-i nimic, vă vor învăța și restul.
- Păi acum sunt la școală și nu ne-au învățat.
Bineînțeles! La școală vă învață direct sisteme de ecuații.
O vreme, s-a lăsat o tăcere între noi, timp în care se auzeau numai bulburucii fierbând.
- Vrei să înveți și cu sferturi?
- Da, vreau.
          I-am explicat o singură dată cum stă treaba cu „și un sfert”, unde trebuie să fie limba ceasului și a decretat: „Am înțeles. Acum știu!” N-am mers mai departe cu studiul ceasului, că omul venise la relaxare, nu la școală. Mă uitam la el, cât e de frumos, de politicos și mai ales de săritor. M-a uns pe suflet. Ce mare chestie! Să nu ai puterea ori știința să îl ajuți pe celălalt în mod deplin, dar să faci tot ce-ți stă în putință ca să-l ajuți. „Este opt și aproape jumate”. Iar el, un omuleț și jumătate. Gândeam, privindu-l zbenguindu-se, ce lucru mare ar fi ca noi, adulții, să ne amintim mai des să fim copii. Cu siguranță n-ar mai exista bolnavi care să zacă timp de 38 de ani pentru că nu au om.

          Slobozia, 29 mai 2016

În fotografie este alt băiețel. 

miercuri, 25 mai 2016

O voce pentru fonoteca de aur - Ștefan Bănulescu


„Am poftă să vorbesc, Condrate. Eu am fost cineva, Condrate, un spirit înalt, și m-am pierdut pe-aici printre voi. Cât am trăit - cum am trăit - n-am avut cu cine vorbi în satul ăsta. Izolat cum eram, începusem să vorbesc noaptea în vis. Mă culcam, adormeam adânc și, pe la miezul nopții, visam cu glas tare.” (Ștefan Bănulescu, „Mistreții erau blânzi”, fragment)

Astăzi sunt 18 ani de la plecarea în veșnicie a scriitorului ialomițean (din comuna Făcăieni)  Ștefan Bănulescu (8 septembrie 1926 - 25 mai 1998). Este unul dintre scriitorii mei de suflet, alături de Panait Istrati, Gala Galaction și Vasile Voiculescu. 
Una dintre cele mai superbe scrieri din literatura română este nuvela sa „Mistreții erau blânzi”. Dar toate prozele din „Iarna bărbaților” (și nu numai) sunt ca un balsam pe suflet. În „Dropia”, pomenește de neamul lui Dănilă, chestie care m-a lăsat cu o întrebare, căci nu știu dacă numele folosit este real sau inventat. Dacă ar fi real, atunci m-aș întreba în ce măsură „neamul lui Dănilă” e neamul bunicului patern al fiului meu, care se numește Dănilă și este din Făcăieni. În „Vară și viscol” menționează satul Maltezi (destul de aproape de Făcăieni), pe unde ne scriitoricim și noi, helișii, pe la stâna lui Florin Ciocea. Desigur, faptul că citești despre locuri cunoscute aduce un plus de bucurie lecturii. 
În martie 2013, când scriitoarea Ileana Vulpescu și-a lansat o carte la Slobozia, a fost întrebată dacă l-a cunoscut. Doamna Vulpescu își amintea despre el ca despre un om foarte discret și de un rafinament intelectual deosebit.
Acum vreo doi ani, am cumpărat de la editura „Doxologia” un CD cu niște înregistrări-document  care conțin vocea scriitorului. Prima este o introducere a lui Grigore Ilisei, cel care a realizat un interviu cu Ștefan Bănulescu, a doua este interviul propriu-zis (o încântare să-l asculți povestind despre copilăria lui, despre cum a fentat la probele eliminatori de la examenul de la liceul militar, pentru că nu voia să-l urmeze și despre multe altele), iar a treia parte conține câteva texte în lectura autorului. Mi-am permis să le redau mai jos, spre bucuria admiratorilor acestei mari personalități ialomițene. Interviul constituie o adevărată lecție de viață despre calea spre împlinire a unui copil plecat dintr-o familie numeroasă de 11 frați, dintr-un sat dunărean, și ajuns „cineva” în capitala țării. Dumnezeu să-l odihnească!

video
 O voce pentru fonoteca de aur (introducere Grigore Ilisei)

video

O lungă spovedanie (interviu)

video

 Ștefan Bănulescu - lectură din creație proprie
 

vineri, 20 mai 2016

Poetului






Pe unde-ți faci veacul, poete,
pe unde mai șchioapeți, pe unde mai sângeri,
prin care vale a cărei noi plângeri,
năpădită de ierburi, părăsită de îngeri?

Pe unde-ți așterni slova ta fină,
cu inima-țăndări, cu viața-ruină,
prin ce mări albastre, îndepărtate,
îți plimbi amintirea pe vâsle uzate?

La ce sirene în vers mai visezi,
ce mândre corăbii mai imaginezi,
prin ce galaxii te mai risipești,
pe unde-ți faci veacul? mai scrii, mai iubești?

Slobozia, 20 mai 2016

marți, 17 mai 2016

Gala FAO 2015 - Filmul Anului Ortodox (video)


Gala a avut loc în Slobozia, în data de 10 martie 2016. 
Despre festival aici
Înregistrarea a fost realizată de Agenția „Lăcașuri Ortodoxe”
(Preluare youtube)
În mod normal, cele nouă părţi ale filmului ar trebui să se succeadă automat. În caz contrar, accesaţi pe rând P1 până la P9. 




GALA FAO 2014 AICI

duminică, 15 mai 2016

Jurnal pe portativ

Slobozia, 12-15 mai 2016, concertul coralelor și festivalul de lieduri „Ionel Perlea”





De joi până duminică, m-am risipit pe portativ, curat răsfăț muzical.

Joi, 12 mai 2016, la Catedrala din Slobozia, a avut loc concertul de Paști „Veniți să luați lumină”, oferit de Episcopia Sloboziei și Călărașilor. În prezența Presfințitului Episcop Vincențiu, au concertat, pentru un public numeros, toate coralele eparhiei, inclusiv cea a Protopopiatului Fetești, revenită „în peisaj” după niște ani de absență. Repertoriul abordat, bineînțeles, la temă, a fost oferit cu multă dăruire de membrii formațiilor corale, în majoritate preoți, teologi și elevi seminariști. 



Vineri-duminică, 13-15 mai, la Centrul Cultural „Ionel Perlea” - festivalul-concurs purtând numele ilustrului muzician, festival aflat la a douăzecișicincea ediție. M-am bucurat, ca și în anii precedenți, de un regal de lieduri (miniaturi muzicale cu acompaniament de pian), susținut atât de concurenți, cât și de soliști cu renume, în recitalurile oferite: mezzo-soprana Claudia Codreanu (câștigătoarea primei ediții), soprana Sorina Munteanu, solistă a Operei Române din București, mezzo-soprana Ana Rusu, duetul Bianca Manoleanu (soprană) - Heliana Drăguşin (mezzo-soprană). Detaliile privind câștigătorii, juriul, repertoriul abordat etc., se află pe pagina de facebook a Centrului Cultural sau a doamnei director Doina Roșca, cea care, de ani buni, se străduiește să mențină această splendidă manifestare artistică la cote ridicate.
Preferințele mele au fost: marele premiu - George Ionuț Godja și premiul II - Alin Buruiană ( o voce destul de rară, de contra-tenor). Dar sigur că toţi au fost încântători. Am și o întristare, că nu înțeleg de ce concitadinii noștri, în speță cei la care te-ai aștepta, nu sunt prezenți la un astfel de eveniment unic în oraș. Anul trecut, de exemplu, unul dintre recitaluri a fost susținut de baritonul cu renume mondial George-Emil Crăsnaru care a prezentat un regal de zile mari. Altfel, ca să-l asculți cântând, ar trebui să străbați drumul până în Germania, să plătești un bilet la Oper der Stadt Bonn sau Staatstheater Wiesbaden. Dar, asta e... Nu-i problema mea de ce slobozenii nu vin. Arta nu-i fotbal, așadar nu adună mase. Problema mea e că, atunci când mă bucur, parcă aș vrea să mă bucur și împreună cu alții. Oricum, mi-a mers la suflet. Ca să se știe! :) 


George Ionuț Godja


Sorina Munteanu

Alin Buruiană 

Tenorul Ionel Voineag

Muzica ce-și trimitea notele în eter până la suflet mi-a sugerat o definiție: compozitorul e poetul care și-a pierdut cuvintele, pictorul care și-a pierdut culorile, omul care și-a uitat rugăciunea... Le-a regăsit compunându-și muzica. Ni le transmite și nouă, peste timp, prin intermediul celor care, cu talent și efort, muncă și dăruire, traduc semnele acelea imposibile (imposibile pentru mine, care descifrez mai ușor formule chimice) în aripi de Îngeri. 

Doina Roşca împreună cu doamna Aurelia (nepoata compozitorului Ionel Perlea)





Slobozia, 15 mai 2016