Uneori mai trec pe lângă locul
acela pustiu,
ferit de ochii lumii;
în arșița verii mi se năzărește
toamna
cu frunzele ei zburate peste
câmpie;
câte sute de anotimpuri vor fi
trecut
între atunci și acum?
Același ceas mult prea vechi,
prea neîntors la timp
ne ticăie în timpanele amintirii.
Nu ne-am schimbat;
suntem doar mai bătrâni cu vreo
două zădărnicii
și-mi pare că iubirea e o bomboană
cu vișine.
Slobozia,
23 iunie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu