Florentina Loredana Dalian

duminică, 27 noiembrie 2016

Lansarea Containerului

Jurnal de risipită (48)







Cel de al treilea volum colectiv al Clubului Umoriștilor Constănțeni (CUC) „Prăvălia cu umor”, intitulat „Containerul cu umor”, a avut lansarea sâmbătă, 26 noiembrie 2016, la Casa de Cultură Constanța.
          Cartea a văzut lumina tiparului cu sprijinul companiei SOCEP SA, operator al terminalului de containere din portul Constanța, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la începerea construirii acestuia (terminalului de containere). Din „Cuvântul înainte” al cărții, aflăm câteva date interesante despre transportul maritim containerizat: „Transportul maritim containerizat a împlinit 60 de ani. Pe data de 26 aprilie 1956, nava „Ideal-X” aparținând omului de afaceri Malcolm McLean, a deschis un nou capitol în istoria navigației, efectuând primul transport de mărfuri containerizate și contribuind, astfel, la globalizarea economiei din zilele noastre. [...] Datorită numeroaselor sale avantaje, noul sistem a ajuns să se răspândească pe toate meridianele globului. [...] Pe la jumătatea anilor 70, a început să se lucreze la primul terminal de containere din portul Constanța. [...] Acest volum este dedicat specialiștilor, docherilor și mecanizatorilor companiei SOCEP SA, care au făcut o muncă de pionierat în operarea mărfurilor containerizate în România.”
          Volumul a apărut la editura „Dobrogea” din Constanța, căreia i se cuvin felicitări pentru calitatea exemplară a tiparului și a cărții, ca obiect, în ansamblu. Coperta a fost realizată de Marian Avramescu, lector de carte și corector: Floare Brânză, tehnoredactare și prepress: Daniel Brănescu. De strângerea și selecția materialelor s-au ocupat CUCii Dan Norea și Ion Tița-Călin. Sunt 17 autorii cuprinși în carte, următorii, în ordine alfabetică: Traian Brătianu, Petru Brumă, Claudia Croitoru, Florentina Loredana Dalian, Ananie Gagniuc, Constantin Gornea, Constantin Iordan, Liviu Kaiter, Leonte Năstase (caricaturi), Dan Norea, Aron Petru, Ana Ruse, Ion Ruse, Luminița Scarlat, Ion Tița-Călin, Ionuț-Daniel Țucă și Roland Florin Voinescu. Epigrame, fabule, poezii vesele, proză scurtă și caricaturi, care, cu siguranță vor încânta cititorul amator de umor de calitate. Subliniez latura aceasta a calității, deoarece, așa cum frumos se exprima Tudor Mușatescu (unul din marii umoriși ai țării): „Umorul este haz cu studii universitare și nu trebuie confundat cu mitocănia veselă.”
          Lansarea a avut loc în prezența majorității autorilor, dar și a conducerii companiei SOCEP, precum și a unui numeros public select din care au făcut parte scriitori, profesori universitari, alte categorii de intelectuali și chiar studenți și elevi (două exemplare le-am dus chiar eu acolo, Marina, studentă și sora ei elevă, Alexandra, care mi-au făcut bucuria de a mă însoți).
          Întâlnirea a fost moderată cu umor și aplomb de Aurel Lăzăroiu, președintele Cenaclului „Mihail Sadoveanu” al Cercului Militar Constanța. Despre compania SOCEP a vorbit cu mult suflet jurnalistul și umoristul Ion Tița-Călin, care a fost liantul acestei frumoase realizări literare, susținută financiar de lumea industrială. Despre carte au vorbit scriitorii Ovidiu Dunăreanu și Gabriela Vlad, iar umoristul Dan Norea, președintele CUC  a făcut o scurtă trecere în revistă a istoriei CUC. Recitalul autorilor a fost un deliciu pentru auditoriu, deși am simțit lipsa marelui CUC Ananie Gagniuc, dus (să sperăm, nu cu pluta) pe la un festival. Noni, Noni, să nu te mai vaiți de dorul meu, când parcă dinadins faci: când vin și eu (din an în Paști) la Constanța, tu îți iei zborul spre alte zări. Pentru mine, surpriza a fost Claudia Croitoru, CUCă mai nouă, pe care n-o știam și care a citit un text umoristic bun despre cum a nimerit în Club. :) Petru Brumă ne-a delectat și cu o poezie de Topârceanu, Aurel Lăzăroiu a citat și alți doi mari epigramiști: George Petrone din Iași și Petru-Ioan Gârda, din Cluj. Ionuț Țucă, mereu pe fază, nu s-a putut abține și a dedicat o epigramă construită ad-hoc unuia din managerii SOCEP, domnul Barbarino, justificându-se astfel: „Ca epigramist, nu poți trece indiferent pe lângă un nume ca ăsta.” Să sperăm că și domnul Barbarino a gustat-o. Din păcate, n-am reținut epigrama. Vorba lui Gârda: „Creațiile geniale se rețin greu” (se referea la epigrama lui, desigur). Ion Tița-Călin deja ne-a amenințat cu următorul volum, care se va intitula „Vaporul cu umor”, sponsorizat de Șantierul Naval Constanța (unde domnul Tița a lucrat ca sociolog timp de 17 ani) și este prevăzut să apară la anul.
          Am apreciat faptul că, și de data aceasta, ca și la volumele anterioare, toți autorii incluși au primit câte 20 de volume (obicei rar întâlnit la apariția unui volum colectiv). De asemenea, toți cei prezenți la lansare au primit câte un volum.
          Am uitat să spun, atunci când mi-a venit rândul la microfon, că acest „Container cu umor” a mai avut o lansare, pe care am făcut-o eu la Biblioteca Județeană Ialomița, în ultima zi a salonului de carte, 3 noiembrie 2016. Mulțumesc lui Aurel Lăzăroiu pentru un alt volum colectiv în care am apărut anul acesta, Antologia de creație literară a Cenaclului Literar „Mihail Sadoveanu”, intitulată „Urme” (Editura MAR, 2016). De asemnea, lui Florin Voinescu pentru volumul său de Teatru.
          Partea a doua a întâlnirii a constat în schimburi de impresii la bufetul din hol. M-am bucurat să revăd prieteni dragi, cunoștințe pe care le văd rar, dar cu aceeași bucurie, printre care s-au aflat și Ottilia Ardeleanu și Tudor Costache, acesta din urmă amenințându-mă cu blesteme dacă la următoarea mea lansare la Slobozia nu-l invit. De invitat, îl invit, dar la ce lansare?
          Felicitări Clubului Umoriștilor Constănțeni, neobositului său președinte executiv Dan Norea, absentului (de la eveniment) președinte onorific Ananie Gagniuc, „cancelarului” Petru Brumă care visează să ajungă într-o zi Cancelar al Germaniei și tuturor CUCilor pentru frumoasele realizări din nici 8 ani de existență (care se împlinesc în 13 decembrie 2016)! Parcă ieri visam frumos, dar nu atât de frumos! 

Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 27 noiembrie 2016






Florentina Loredana Dalian

Slobozia, 27 noiembrie 2016



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu