Florentina Loredana Dalian

duminică, 30 aprilie 2017

Domnișoara nimeni - lectură (video)


Lectură din cartea de poezie „Domnișoara Nimeni” (editura Eikon, București 2017) în cadrul lansării de la Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița, din 24 aprilie 2017, în prezența editorului Valentin Ajder.




Mulțumesc, Radu Emanuel, pentru înregistrare!

miercuri, 26 aprilie 2017

Poetului (video)


Poezia „Poetului” de Florentina Loredana Dalian, din volumul „Domnișoara Nimeni” (editura „Eikon”) lansat la Slobozia în 24 aprilie 2017. Înregistrare din cadrul lansării. Mulțumesc, Radu Emanuel!


video



marți, 25 aprilie 2017

Lansare de carte „Domnișoara Nimeni” la Slobozia

Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița, Slobozia, 24 aprilie 2017

 


Mulțumiri tuturor celor care mi-au fost aproape cu prezența sau numai cu gândul, cu ocazia lansării primului volum de poezie - Domnișoara Nimeni - apărut (ieri!) la editura Eikon. Mulțumesc editorului Valentin Ajder, tehnoredactorului Mihăiţă Stroe, doamnei manager Elena Balog și tuturor celor care au făcut fotografii și înregistrări!
Lansarea a avut loc în cadrul unui eveniment mai amplu, dedicat zilei bibliotecarilor, la care au fost invitați scriitori ialomițeni pentru a-și lansa cărțile: Alexandru Bulandra, Lili Balcan Buleandra, Titi Damian și subsemnata.
Editura Eikon a mai avut un invitat: scriitorul Vianu Mureșan. Au fost prezentate pe scurt și alte cărți apărute la aceeași editură.

Mulțumesc și jurnalistului Radu Emanuel, de la ziarul Abc Civic din Călărași,  care, fiind prezent la eveniment, mi-a făcut onoarea de a scrie în ziarul pe care îl editează următoarele:

„Lansarea volumului ”Domnișoara Nimeni” la Editura Eikon, a avut loc Luni, 24 aprilie 2017, în jurul orei 10.30, la sediul Centrului Cultural ”Ionel Perlea” din Slobozia, sub egida Bibliotecii Județene ”Ștefan Bănulescu”, într-un maraton de lansări de volume.  Cu susținerea editorului care și-a prezentat un pachet impresionant de autori, poeta Loredana Florentina Dalian a lansat un volum de poezie pornit de la o provocare. Gama lansărilor de carte a adus iubitori ai literei scrise în sala umplută până la refuz, care s-au delectat față în față cu autorii volumelor care se vor regăsi în final pe rafturile bibliotecilor.
Am remarcat, în alt volum, forța cu care poeta exprimă în poeme Haiku de doar 3 versuri a câte 2-3 cuvinte, o esență masivă de informație. Acest stil de esență în câteva cuvinte este impresionant. 
Maratonul lansării de carte pe fondul evenimentului ,,Ziua Bibliotecarului” a reușit să aducă scriitori ialomițeni  în fața cititorilor. Efortul de a publica o carte este impresionant. Produsul final volumul de versuri trece prin multe etape pentru a prinde forma fizică a celor două coperți.  O poezie de suflet a poetei ne-a fost transmisă pentru a fi redată.

Ada Kaleh

Când visul se stinge,
inima-i ca o insulă
scufundată,
 acoperită de apele uitării,
 precum Ada Kaleh,
pe care nu mai cresc trandafirii.
 Când visul se năruie,
călătorii stingheri pe aleile trupului îşi spun:
aici,
a locuit,
cândva,
o inimă...

 ”Domnișoara Nimeni”-autor - Loredana Florentina Dalian
 Editura Eikon din Bucuresti, editor Valentin Ajder, grafica Marina Antonescu.”














 

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Drumul spre Emaus, 2017


Vernisajul expoziției va conține și un minirecital de muzică și poezie susținut de: soprana Cleopatra David, solista Ioana Marin și poetele Daniela Șontică și Florentina Loredana Dalian.



miercuri, 19 aprilie 2017

Domnișoara Nimeni la Slobozia



E vorba de cartea mea de poezie aflată (încă) sub tipar la editura „Eikon”, dar care va apărea până luni, la lansare. E, totodată, și debutul meu în poezie. 
Tehnoredactare: Mihai Stroe
Grafica: Marina Antonescu 
Editor: Valentin Ajder