Seria „Oameni Mari”
De câte ori i-am trimis o carte lui Florin Piersic,
gestul n-a rămas fără răspuns. Fie m-a sunat („Vorbesc cu tiza mea, dar ea nu
știe cu cine vorbește.” „S-o credeți dumneavoastră, zic, vă cunosc după voce.”
„Dar ce, dragă, sunt Pavarotti?”), fie mi-a trimis o fotografie cu el și Ana,
însoțită de câteva rânduri, fie o vedere de la Paris... După „Domnișoara
Nimeni”, am primit aceste rânduri pe o fotografie, chiar ieri, ca o bucurie de
ziua copilului. Mai mult decât onorante!
Personal
ne-am văzut o singură dată la un festival literar, la Deva, în 2008. Dar, la
câtă lume cunoaște, nu cred că-și mai aduce aminte că eu sunt aceea. Cu atât
mai impresionant mi se pare gestul său, acela de a acorda atenție fiecăruia
care-i scrie sau îi trimite un semn. Încă o dovadă că oamenii cu adevărat mari știu
să se aplece cu dragoste asupra celor mai mici și care n-au ajuns la înălțimea
lor. Încă o dovadă că tinerețea are o directă proporționalitate cu lărgimea
sufletului. L-am auzit spunând numai vorbe frumoase, uneori chiar exagerate,
despre toți. Din punctul acesta de vedere, pentru mine constituie un model, o
țintă înaltă și foarte greu de atins.
Mulțumesc,
Florin Piersic!
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 02 iunie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu