Florentina Loredana Dalian

luni, 21 august 2017

Poezie la malul Dunării - duplex literar Buzău-Ialomița


Brațul Borcea, 19 august 2017



Jurnal de risipită (57)

 


Sâmbătă, 19 august 2017, într-un superb decor natural, câțiva poeți buzoieni și ialomițeni au „cântat” literatura, undeva, pe malul stâng al Brațului Borcea al Dunării, în apropiere de Maltezi. Refrenul n-a fost nici „Cât e Buzăul de mare”, nici „Când eram pe Ialomița”, ci „Hai, Dunărea mea!”. „Triști și negri ne sunt norii...” Nici vorbă! Ai noștri au fost veseli și albi. Poate pentru că încă n-a început plecarea cocorilor, ori cine mai știe? Numai făcând parte din această mirabilă dezlănțuire artistică poți simți cu adevărat bucuria împărtășită, armonia omului cu natura, învăluite de miracolul poeziei. 










          Mai întâi, a fost acomodarea cu locul faptei. Toamna încă n-a dat iama prin frunze, Dunărea își plimbă apele niciodată limpezi spre locul de vărsare, undeva, în apropiere, o limbă de nisip se lăbărțează cu îndrăzneală spre mijlocul ei, acolo unde păsările s-au adunat la „poezia lor”. Iar poeții, ei da, poeții, acești ciudați ai tuturor timpurilor, și-au spus poezia sau proza poetică într-o liniște desăvârșită, acompaniată numai de foșnetul ușor al copacilor și de clipocitul stingher al apei. S-a zis de viață, s-a zis de moarte, de Dumnezeu, de copilărie, de iubire, de război, de frumusețe, de... dar câte nu s-au zis! Marile dureri și marile fericiri ale lumii, nimic nou sub soare, dar parcă de fiecare dată spuse altfel, cu amprenta individuală, trecute prin inima și prin gândul fiecăruia, s-au recitat, s-au trăit, s-au simțit. Metafora zbura spre înalt,  iar fluviul purta ca pe niște aluviuni ori ca pe mesaje ascunse în sticle versurile noastre. „Cele rele să se spele, cele bune să se-adune”. 








          Emițătorii au fost: din Buzău - Valeria Manta Tăicuțu și Nicolai Tăicuțu, cunoscuți poeți ai Râmnicului Sărat, truditorii revistei de înaltă ținută artistică „Spații culturale”, inițiatorii acestei strălucite idei a duplexurilor literare (amintesc faptul că noi, ialomițenii, am fost la Buzău în noiembrie trecut), sensibilul poet buzoian Lucian Mănăilescu, totodată artist fotograf, neobosit în a imortaliza momentele noastre întru amintire peste timp, unul dintre primii oameni de litere pe care i-am cunoscut când am intrat în această lume, omul căruia îi datorez mult și de care mă leagă subtile fire nevăzute, cel care, pe lângă poezia lui superbă ne-a recitat sublim și „Mistrețul cu colți de argint” al lui Doinaș, frumoasa poetă și pictoriță Mihaela Roxana Boboc, cea despre care Lucian afirmă că a „crescut” foarte mult în literatură, a cărei poezie o cunosc și o urmăresc demult, de pe vremea când ne cunoșteam numai virtual, Petruț Dinu, copilul minune al Buzăului (nu e o exagerare! Păcat că această sintagmă a fost atribuită aiurea și altora), tânărul de numai 18 ani, olimpic, autor de romane și poezie, precum și recenzii literare bine argumentate, frumos, sensibil, inteligent, de o maturitate aparte (Doamne, cum ți leagă unii de suflet la prima înfățișare și cât de greu e a-i defini în cuvinte!), Laurențiu Belizan, poet de mare forță, cu premii literare importante, bașca specialist în grătare (dar noi, din păcate, nu i-am atribuit niciun premiu pe chestia asta), reprezentând cu cinste ambele regiuni (deși acum buzoian, Laurențiu s-a născut în Slobozia), Tudor Cicu, acest român, tătar, buzoian, dobrogean, nici el nu mai știe, inginer și prozator (de-al meu, va să zică!), îmbinând în prozele sale ușor fantastice (mai nou și poetice) frumusețea atâtor lumi, Dumitru Pană, frumos și seducător precum Adonis, profesor de filosofie și psihologie, un profesor pe care ți l-ai dori la catedră, care-mi vorbește cu mândrie despre fiul său, care mă contrazice când îi spun că toți bărbații au plecat la război (într-un context pe care nu-l dezvolt aici), Dumitru Dănăilă, jurnalist, scriitor, om de cultură, care a activat ani de zile în presa buzoiană, care vorbește numai cu rost, tăcând mult, iar mie tăcerea oamenilor îmi sugerează profunzimi nebănuite ale gândirii, și Stan Brebenel, prozator și critic literar, având referințe critice de la nume cu un cuvânt greu în literatura română; din Ialomița, reprezentare ceva mai slabă numeric: Florin Ciocea, Gheorghe Dobre, Nicolae Teoharie și subsemnata. Despre noi, nu mai zic nimic, destul că ne-a lăudat Florin de ne venea să intrăm sub masă, de zici că nu mai văzuse Parisul așa scriitori. Pe cât e de modest când e vorba de persoana lui, pe atât e de generos când își laudă prietenii. Credem că buzoienii, care și ei îl iubesc pe Florin, vor fi înțeles că aceasta se datorează unei generozități care uneori dă pe-afară și nu cunoaște limite. 







          M-am întors mai bogată nu doar sufletește, dar și material, cu reviste și cărți oferite de prieteni: revista „Spații culturale” (Râmnicu Sărat), revista „Literadura” (Buzău) în care am și poezii publicate (mulțumesc Ștefan Teodor Cabel, păreri de rău pentru absența motivată!) și volumele: „Și cum vă spuneam...” de Nicolai Tăicuțu, „Șevalet cu epilog”, de Mihaela Roxana Boboc, „În pieptul umbrei” de Petruț Dinu, „Deștepți în țara proștilor” de Stan Brebenel și „Polenizare - Antologia Cenaclului Ante Portas 2016” oferită de Laurențiu Belizan.
          Desigur, prezența noastră la Dunăre nu s-a limitat numai la poezie, a impus și o bălăceală și chiar joacă împreună cu picii pe care-i târăște Florin după el. Acești copii s-au bucurat de prezența caldă a Mihaelei și a lui Petruț care s-au plimbat cu ei, de disponibilitatea mea de a-i învârti prin apă dar și de a le citi poezie dintr-o antologie a poeților macedoneni. Stăteau cuminți și ascultau cu ochișorii măriți și au fost deosebit de încântați când au primit cărți dar și sfaturi din partea noastră. Un gând bun și aleasă prețuire și pentru celelalte doamne prezente care, deși nu sunt scriitoare, s-au alăturat soților dumnealor cu modestie și distincție, suportându-ne  tuturor evadarea poetică. 




          Despărțirea de cei prezenți s-a petrecut pe rând, ultimii rămași în afară de noi, ialomițenii, fiind grupul format din: Lucian, Laurențiu, Mihaela și Petruț. De care ne-am luat la revedere în mai multe rânduri, precum Stan și Bran, o dată la pădure, o dată în comuna Stelnica și o dată la Țăndărei. La Slobozia i-am ratat, oprisem să-i aștept la intrare, dar m-au fentat, făcându-se nevăzuți în noapte pe variantă. 







          Aceasta a fost întâlnirea noastră de un farmec aparte, farmec de care a vorbit și Nicolai Tăicuțu, care mi-a fost confirmat și de Lucian care a spus că e cea mai frumoasă întâlnire literară la care a participat, de Dumitru Dănăilă, de Mihaela care mi-a mulțumit pentru o zi frumoasă. Eu am răspuns ceea ce știm, de fapt, cu toții: frumusețea zilei, a locului, a întâmplării, o dau frumusețea oamenilor. Mulțumim, oameni frumoși, mulțumim poeziei voastre, dar mai ales mulțumim lui Dumnezeu pentru că face posibile astfel de întâlniri și că, pe lângă curcea pe care o avem fiecare de purtat, ne-a dat și această minunată cruce artistică!



Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 20 august 2017

Fotografii: Lucian Mănăilescu 

luni, 14 august 2017

Scriitori ialomițeni la Sfântu Gheorghe

Sfântu Gheorghe, 11 august 2017




În lumea asta zăpăcită, bătută-n cap de soare la 40 de grade Celsius, când cei mai mulți își expun bronzul pe plajele patriei sau ale altor patrii, unora le arde de literatură. Ce-aveți, măi? Deunăzi, făcând o remarcă ce mie mi se părea absolut firească, o prietenă care e doar pasionată de lectură (nu și truditor în ale scrisului), s-a oprit în loc și m-a diagnosticat cu aplomb: „Voi, ăștia, scriitorii, nu sunteți normali! N-aveți cum!” De acord! Doar că și voi, ăștia, cititorii, ne călcați cu grație pe urme. Ca să pricepi „nebunia” celui care scrie, trebuie să te cam așezi și tu cu capul în jos, dacă arta o cere. Cel puțin pentru perioada cât ai contact cu literatura, unghiul din care privești realitatea trebuie să fie cam același, altfel, de ce-ai mai ține o carte în mână, când s-au inventat „device”-urile care mai de care aducătoare de bucurii.
          Dar să revenim la subiect. Cui îi arde de literatură? Păi, domnului primar de Sfântu Gheorghe, Ialomița, fost prefect de județ, Mădălin Teculescu, doamnei Iuliana Piva, bibliotecar la Biblioteca comunală, doamnei manager a bibliotecii județene Ialomița și câtorva pasionați de literatură care au umplut sala bibliotecii, vineri, 11 august 2017, pe la ora 15:00, așa, când lumea numai la artă nu se gândește. Ei s-au gândit, cinste lor! Că noi, ăștia, anormalii, care am răspuns invitației onorante, nu putem spune că am avea vreun merit, ne-am făcut numai datoria de a fi prezenți acolo unde cititorii doresc să ne întâlnească. Cine sunt anormalii? În ordine alfabetică: Costel Bunoaica, Florin Ciocea, Florentina Loredana Dalian, Gheorghe Dobre, pr. Dorinel Necșulescu (iertați, părinte!) și Cătălina Stroe.
          Întâlnirea a debutat cu discursul foarte scurt al domnului primar, cu introducerea făcută de doamna manager Elena Balog și prezentarea doamnei bibliotecar, emoționată, fiind la prima sa acțiune de acest gen. Fiecare dintre scriitorii prezenți a luat cuvântul și a lecturat din creație proprie. Redactorul șef Gheorghe Dobre a prezentat revista „Helis”, pe scurt, Costel Bunoaica a citit din recenta sa carte „Autoportret în oglinda concavă” (editura „Detectiv Literar, 2017), Cătălina Stroe din „Cei șapte ani de acasă”, eu din „Domnișoara Nimeni” (editura „Eikon, 2017), iar Florin Ciocea și Gheorghe Dobre - din hârtiile din buzunar (deducem că au citit din viitoare cărți). „Vedeta” întâlnirii a fost însă o altă carte (așa cum bine a definit-o Gheorghe Dobre), superbă atât ca obiect, cât și în ceea ce privește conținutul: „O lacrimă în Bărăgan - Shitul Malu; Studiu monografic, partea I - istorie”, de părintele Dorinel Necșulescu, apărută în 2017, la editura „Star Tipp”, cu binecuvântarea Presfințitului Episcop Vincențiu. Părintele nu a insistat prea mult asupra prezentării cărții, lăsând cititorilor bucuria de a descoperi conținutul acesteia, însă ne-a spus o frumoasă poveste, ca o explicație a gândului care i-a venit de a alcătui monografia. Iar eu nu pot să nu remarc frumusețea titlului: „O lacrimă în Bărăgan”.
          În final, tânăra Alexandra Dorobanțu ne-a delectat cu muzică instrumentală, după care toți cei prezenți au avut ocazia să continue discuțiile într-un cadru mai puțin conformist și mai răcoros, adică la beci. Nu la beciul ăla la care vă gândiți (chit că, mai nou, se practică un fel de literatură pe arătură și pe acolo), ci la subsolul amenajat ca o sală de oaspeți.
          Întâmplări mici, care lasă urme mari (sau cel puțin așa ne place să credem). La această întâlnire, ne-a confirmat-o o doamnă profesoară de limba română, prezentă în public, care ne-a spus că și-a bucurat sufletul cu fiecare cuvânt rostit acolo. Pentru noi, care nu suntem normali, nu există răsplată mai mare. Vă mulțumim, domnule primar, și tuturor celor care ați făcut posibilă această stare de... normalitate. Veți spune că mă contrazic? Nu, nici vorbă! Aceasta este starea de normalitate: câțiva oameni (cu cât mai mulți, cu atât mai bine) iubitori de frumos, care se întâlnesc de dragul literaturii (ori a unei alte arte) și împărtășesc reciproc bucurii ce nu pot fi descrise ușor în cuvinte. Să facem, fiecare dintre noi, cu mijloacele care ne stau la dispoziție, acolo unde ne aflăm, ca ea să devină generală! Spre binele nostru, al tuturor.

Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 14 august 2017