Florentina Loredana Dalian

sâmbătă, 27 ianuarie 2018

„De râsul CUCILOR” la destinație



Anul trecut, la început de ianuarie, când amicul Ananie Gagniuc m-a sunat să-mi ureze La mulți ani, era cam abătut și spitalizat pe deasupra. Încercând să-l scot din starea cea rea, mi-a venit ideea să-i dau o temă, fără să realizez că totodată îmi dădeam și mie una. Deh! În berbecismul meu zodiacal, de multe ori întâi vorbesc și apoi gândesc. Când mi-a zburat porumbelul  - „Noni, ce-ar fi să scriem o carte împreună?” - Noni l-a și înhățat, iar eu n-am mai avut cum să-l iau înapoi. Părea că atât a așteptat și, până seara, mi-a și trimis primul capitol. Am vrut și-am avut!
     Ieri, cartea a ajuns la Slobozia, grație CUCilor Ananie Gagniuc, Ion Ruse și Liviu Kaiter, invitați la un festival literar. Jumătate din volume au rămas la Constanța, în grija lui Noni. Am vrut să fie - și sperăm că am și reușit - o carte de umor. Cât de binevenită este aceasta, numai cititorii decid.
     Pentru mine, e prima experiență de acest gen, am mai scris „la patru mîini și două capete” și cu alți autori, dar nu o carte întreagă. Mi-a plăcut. E o stare deosebită să aștepți să vezi ce a scris celălalt, cum a continuat cele scrise de tine, pe unde l-a mai purtat imaginația. Îți mulțumesc, prietene, pentru acest vals literar, mulțumesc și celor care au mai aruncat un ochi asupra cărții înainte de publicare (Ionuț Daniel Țucă, Dan Norea) și editurii „Ex Ponto” din Constanța și, nu în ultimul rând, caricaturistului Marian Avramescu, cel care a realizat coperta. Sponsori n-am avut, că le-am fi mulțumit și lor, ne-au sărit nouă banii din buzunare... Așa că nu ne-au mai rămas nici de țigări (mie), nici de bere (lui Ananie).
     Câteva fotografii care au imortalizat momentul acela unic, în care îți vezi „copilul” literar născut. Mulțumim și celor care s-au bucurat împreună cu noi, prietenii umoriști Ion Ruse și Liviu Kaiter! Și tuturor acelora care se vor mai bucura.

FLD
Slobozia, 27 ianuarie 2018





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu